„Garda de Mediu Prahova a aplicat rafinăriei cu punctul de lucru din Ploiești, str Valeni, o sancțiune contravențională în valoare de 100.000 lei în urma controlului efectuat în data de 16.08.2022 privind disconfortul olfactiv resimțit și sesizat de către cetățenii Municipiului Ploiești.
În urma verificărilor, comisarii au constatat nerespectări ale prevederilor Legii 278/2013 privind emisiile industriale pentru care societatea a fost sancționată contravențional.
Totodată, Garda de Mediu Prahova a dispus în sarcina rafinăriei controlate luarea măsurilor care se impun pentru ca operațiunile de pe amplasament să fie realizate astfel încât emisiile și mirosurile să nu determine o deteriorare a calității aerului dincolo de limitele amplasamentelor acestora”.
Informația a fost postatp vineri seară pe contul Gărzii de Mediu Prahova.

