PRU Prahova are un nou presedinte

În urma deciziei președintelui Partidului România Unită, Bogdan Diaconu, din data de 5 septembrie 2016, deputatul Ion Eparu a fost desemnat președinte interimar al Filialei Prahova a PRU, până la desfășurarea Conferinței județene.

“Îi asigur pe ploieșteni și pe prahoveni că îmi voi păstra același nivel de implicare în problemele comunităților locale, așa cum m-au cunoscut. În calitate de președinte interimar al Partidului România Unită din Prahova, principalul meu obiectiv va fi acela de a consolida echipa care deja există în Prahova, prin reorganizarea activității filialei județene, asigurând reprezentativitatea PRU cu membri, simpatizanți și militanți, în toate localitățile județului. Vom fi extrem de bine pregătiți pentru a intra în campania electorală de la finalul acestui an, cu un program adaptat realităților din țară, pentru a obține rezultate semnificative în alegerile parlamentare”, a declarat noul președinte PRU Prahova, deputatul Ion Eparu.

Transferul atribuțiilor s-a realizat în cadrul Biroului Județean al Filialei Prahova a Partidului România Unită, întrunit luni, 12 septembrie 2016. Acesta a decis numirea domnului Octavian Popina în funcția de președinte interimar al Organizației municipale PRU Ploiești. În cadrul Biroului Județean au mai fost cooptați parlamentarii PRU din Prahova, Daniel Savu, Sorin Teju, Sebastian Ghiță și Răzvan Tănase.