Grupul britanic M Core, cel mai activ investitor imobiliar în parcuri de retail din România, a intrat într-o nouă tranzacție, care vizează achiziția unui teren de circa 4 hectare lângă magazinele Leroy Merlin și Decathlon din vestul Ploieștiului. Planul investitorului este să facă aici un parc logistic, nișă pe care a intrat recent printr-o tranzacție la Ghimbav cu fostul pilot belgian de raliuri Yves Weerts, potrivit surselor Profit.ro.
M Core a cumpărat cu 2,5 milioane de euro de la Yves Weerts și omul de afaceri maghiar Erno Hadnagy, proprietarul unuia dintre cei mai mari distribuitori de echipamente electrice din Ungaria, Daniella Kereskedelmi, un teren de 3,5 hectare și un proiect autorizat în Ghimbav pentru 3 clădiri, cu o suprafață totală de 16.000 de metri pătrați, destinate depozitării și producției. Acum, investitorul britanic și-a precontractat un teren de 4 hectare, pentru circa 4,5 milioane euro, în localitatea Blejoi, din vestul Ploieștiului. Terenul urmează a fi cumpărat de M Core după autorizarea unui proiect logistic, proces care este deja inițiat.
Citește mai departe pe Profit.ro

