Primarul din Sinaia ranit intr-un accident pe centura municipiului Ploiesti! Masina in care se afla s-a rasturnat!

Mașina care îl aducea către Sinaia de la aeroport pe primarul orașului Sinaia s-a răsturnat pe plafon luni dis-de-dimineață, pe Centura de Vest a Ploieștiului, în zona unui sens giratoriu.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier  Ploiești au fost sesizați, la data de 23 decembrie a.c., în jurul orei 03.45, cu privire la faptul că pe Drumul Național 1, în afara municipiului Ploiești, s-ar fi produs un accident rutier.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 38 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe direcția București către Brașov, la un moment dat, din motive care urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu sensul giratoriu, ulterior, răsturnându-se pe plafon.

În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, dar și a trei pasageri de 23, 32 și 56 de ani, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, au precizat oamenii legii.

 Una dintre victimele rănite în urma acestui accident este primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea.

Polițiștii continuă în prezent cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.