Emisiunea Reuşita din această seară, realizată de Daniel Lazăr şi difuzată de postul regional Valea Prahovei TV, îl aduce în prim plan pe primarul comunei Brazi, Leonaş Radu.
În ultimii ani, această localitate a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă, atât din punct de vedere al proiectelor locale, cât şi al atragerii de investitori.
Săptămâna trecută, aici a avut loc inaugurarea celei mai frumoase zone de agrement dintr-o localitate rurală, însă şi învaţământul, sănătatea sau sportul au fost pentru autorităţile locale obiective pe care le-au avut ca prioritare.
Emisiunea va fi difuzată de la ora 18.30 şi în reluare duminică, de la ora 11.
