Primarul Adrian Dobre: „Cresa Upetrom este a ploiestenilor”

Municipiul Ploiesti a câștigat licitația pentru achiziția Creșei Upetrom din Ploiești, anuntul fiind facut de primarul Adrian Dobre pe pagina sa de socializare, „mai ales că am fost anunțați că va fi scoasă la vânzare cu o zi înainte de licitație, în cadrul procedurilor de insolvență a societății Upetrom.
Am reușit, astfel, să readuc creșa în proprietatea ploieștenilor. Ei au construit-o, din banii și prin munca lor, a celor care au lucrat la Uzina 1 Mai. Iar ca un amănunt, care însă nu este un simplu detaliu, am licitat împotriva dezvoltatorilor imobiliari.

➡️Suma licitată este de 1.337.000 lei, cu ea am reușit să depășim celelalte 4 oferte propuse în cadrul negocierii.
➡️1.337.000 lei reprezintă plata chiriei pentru aproximativ 7 ani de zile, chirie pe care Primăria Municipiului Ploiești o plătește lunar societății Upetrom (3000 euro/lună).
➡️Cu această sumă am achiziționat imobilul de peste 900 mp în care funcționează creșa + peste 2.500 mp de teren.
➡️Dar cel mai important este faptul că avem locuri asigurate pentru micuții ploieșteni, iar personalul va avea în continuare un loc de muncă stabil, dacă, in următoarea ședință, Consiliul Local va aproba achiziția. Am încredere că membrii Consiliului Local înțeleg oportunitatea, dar și necesitatea acestei achiziții. Să nu uităm că cererea pentru locuri la creșă este în continuă creștere în Ploiești”, a scris primarul Adrian Dobre pe pagina sa de socializare.