Presedintele FRH, Alexandru Dedu, invitatul primei emisiuni de sport de la Bucuresti TV

Începând de astăzi, postul de televiziune București TV va avea o emisiune săptămânală de sport, „Dincolo de arenă”, care va fi realizată de către Daniel Lazar, realizatorul emisiunilor „Săptămâna de Business” și „Reușita” de la televiziunea regională VP TV. De altfel, ultimele emisiuni „Săptămâna de Business” au fost redifuzate și de către București TV.

Invitatul de astăzi al emisiunii „Dincolo de arenă” este președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, care va aduce în atenția telespectatorilor detalii inedite din cariera sa de excepție ca jucător (câștigător de 3 ori al Ligii Campionilor, cu cea mai bună echipă de club din lume, Barcelona, dublu caștigător al Supercupei Europei, 9 titluri de campion în 3 țări diferite: 3 în România – Politehnica Timișoara și Steaua; 3 în Spania – F.C. Barcelona și 3 în Portugalia – F.C. Porto), dar și planurile de viitor pentru handbalul românesc, în calitate de președinte al forului de specialitate.

Alexandru Dedu s-a născut la Ploiești, are 232 selecții la Naționala A cu 399 de goluri marcate, 17/49 la Naționala de Tineret și 22/52 la Naționala de Juniori, cu un total de 271 de meciuri la toate selecționatele și 500 de goluri.

Emisiunea va fi difuzată de la ora 18.30, pe București TV, post care poate fi recepționat în capitală și județul Ilfov pe toate rețelele de cablu, inclusiv pe UPC și RCS&RDS digital!