Presedintele CJ Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, monitorizeaza indeaproape lucrarile la Centura ocolitoare a orasului Comarnic

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a efectuat astăzi o vizită pe șantierul lucrărilor de construire a centurii ocolitoare a orașului Comarnic, însoțit de prefectul județului, Emil Drăgănescu.

 Așa cum a promis la începutul mandatului, președintele Nanu își menține angajamentul de a fi prezent la toate proiectele de infrastructură majore, supraveghind personal desfășurarea acestora și asigurându-se că lucrările avansează conform planificării.

 Pentru a asigura progresul conform planului, președintele Nanu a subliniat necesitatea corectării unor deficiențe observate în proiectul tehnic inițial. Printre aspectele care necesită ajustări se numără relocarea rețelelor de medie și joasă tensiune, precum și a rețelei de distribuție a gazelor naturale, care nu au fost prevăzute într-o manieră optimă în proiectul inițial.

Autoritățile județene informează în acest context că s-au identificat necesități suplimentare de expropriere pentru a permite consolidarea versanților din apropierea traseului, asigurând astfel stabilitatea acestora și prevenind eventuale riscuri structurale pe termen lung.