Chiar dacă în această perioadă prioritatea absolută rămâne combaterea și prevenția răspândirii noului coronavirus, președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, s-a aflat astăzi, 16 aprilie, pe teren. Șeful forului județean a mers în localitățile prahovene Târgșoru Vechi și Gorgota, pentru a verifica stadiul lucrărilor la covoarele asfaltice.
Între cele 41 de drumuri județene care vor fi asfaltate în acest an, se află și patru care traversează localitățile menționate mai sus:
DJ 101E Poenarii Burchii-Gorgota-Potigrafu
DJ 130A Poienarii Apostoli-Crivina-Tinosu
DJ 140 Brazi-Strejnicu-Stoenești
DJ 129 Ploiești-Strejnicu-Cocorăștii Colț.
Dezvoltarea infrastructurii rutiere este esențială pentru dezvoltarea durabilă a județului, iar aceasta reprezintă în continuare o prioritate a administrației județene, după ce în ultimii 3 ani au fost reabilitați 285 km de drum județean.

