Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea și Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, au efectuat 11 percheziții domiciliare, în Prahova și Brașov, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc.
Începând cu luna octombrie 2019, polițiștii și procurorii au documentat activitatea unei rețele infracționale, formată din 11 persoane, ce ar fi acționat în stațiunile Sinia, Bușteni și Azuga, de pe Valea Prahovei.
Din cercetări a reieșit faptul că membrii grupării ar fi comercializat cannabis, cocaină, MDMA şi amfetamină către consumatori, până în prezent fiind identificate 60 de persoane care s-ar fi aprovizionat cu droguri pentru consum, de la aceștia.
Ar fi de precizat că, în urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate: aproape 250 de grame de cannabis, 15 grame de ketamină, 10 grame de amfetamină, 7 comprimate MDMA, un gram de cocaină, un timbru LSD, 7 grindere, 3 cântare electronice, 11 telefoane mobile, 3 pistoale cu aer comprimat, 2 manşoane pentru pistol cu aer comprimat, ambalaje pentru consumul și distribuția drogurilor, precum și diferite sume de bani.

