Prahova interbelica, pe loc fruntas intre judete, la numarul de masini, tractoare, camioane… O statistica interesanta!

O statistică a vehiculelor din România anului 1935 oferă o imagine relevantă a dezvoltării județelor României Mari la acel moment, după ce efectele Marii Crize economice începeau treptat să se atenueze, având în vedere că motorizarea a fost unul din pivoții dezvoltării economice (iar importanța motorului avea să se manifeste plenar după nici patru ani, odată cu izbucnirea celui de la Doilea Război Mondial). În anul 1935 erau înmatriculate în România un număr de 22.194 de mașini într-o ușoară creștere față de anul precedent, când erau numai 21.485.

Ceea ce este interesant este repartiția lor în cadrul celor 71 de județe ale României interbelice. Cele mai multe erau înregistrate, firește, în cel mai mare oraș, capitala București care se afla în județul Ilfov(7.940) însă imediat pe locul secund se regăsea județul Prahova cu 1.731 de bucăți, urmat la mare distanță de Timiș-Torontal (1.138 masini). În Brașov circulau 422, în Cernăuți 226, la Iasi 416 etc. Existau însă și județe mici, care aveau foarte puține autovehicule precum Făgăraș (74), Ciuc (71), Turda (65), Odorhei (48) Hotin (42) Falciu (41) și cele mai puține se regăseau la Soroca (numai 31 în întregul județ care avea o suprafațăă apreciabilă, de 4.331 km.p.- Prahova avea puțin peste 5.000)[2].

 O altă rubrică era dedicată camioanelor, informația este interesantă pentru că numărul lor era direct legat de activitatea economică modernă, de transportul și fluxul produselor industriale. Cu cât un județ avea mai multe camioane, cu atât el era mai conectat la economia momentului. În Ilfov erau 1.654 de bucăți, urmat de Prahova cu 512 și Timiș-Tornontal (421). Multe județe avea un număr redus de camioane înregistrate precum Roman (21), Cetatea Albă (25) Romanați (16) dar erau și județe care aveau și mai puține precum Baia și Olt (7 camioane) Vaslui si Cahul (2), Dorohoi (unul singur) iar pentru Soroca și Fălciu nu se cunostea existența nici măcar a unui camion.

Din cele 2.680 de autobuze din Regat, previzibil 950 erau înregistrate în Ilfov iar 233 în Prahova, 90 în Timiș-Torontal și 131 în Cluj, în timp ce în Tighina, Hotin și Vaslui nu exista nici măcar un autobuz. La tractoare Prahova stătea mai bine decât Ilfov (55 versus 15) și pentru că Bucureștiul nu avea nevoie de ele, însă Prahova nefiind un județ neapărat agricol era depășit de tractoarele din Cetatea-Albă, probabil multe rămase de pe vremea țaristă (124), Satu-Mare (98) și Trei-Saune (64). În statistică nu se precizează regimul de proprietate al mijloacelor de transport, dacă erau ale sectorului public sau privat.Trebuie să recunoaștem că era normal ca Prahova să fie un județ puternic motorizat, având în vedere faptul că benzina și motorina întregii țării (și nu numai) se rafinau în județul nostru.

*Aflate de la dl Darie Constantinescu.

[2] https://ro.wikipedia.org/…/Jude%C8%9Bele_interbelice…