Politistii locali ploiesteni, controale pentru asigurarea concurentei loiale in piete si un climat civilizat in spatiile publice! Descinderi in Malu Rosu si la Nord

22 de agenți economici au fost verificați, iar pentru neregulile constatate s-au aplicat sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.000 lei – conform H.C.L. nr. 228/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului.

În vizor au fost luate și faptele de cerșetorie sau comerțul stradal neautorizat din oraș.

De asemenea, s-a verificat dacă operatorul local de salubritate respectă graficul de ridicare a deșeurilor menajere din cartiere, acționându-se și pentru depistarea persoanelor care abandonează deșeuri în locuri neautorizate.

Au fost sancționate și 11 persoane fizice pentru depozitarea deșeurilor la platformele gospodărești, în afara recipientelor de precolectare, precum și 1 persoană juridică care depozita deșeurile la o platformă unde nu era arondată prin contract.

 De precizat, valoarea totală a amenzilor acordate pe acest palier este de 15.500 lei.

În contextual dat, administrația locală ne asigură că polițiștii locali rămân prezenți în teren pentru a combate neregulile constatate în comunitatea noastră (N.R. Chiar e musai!).

***ATENȚIE: Dacă sesizezi fapte ce contravin normelor de conviețuire socială, poți apela direct Dispeceratul permanent al Poliției Locale Ploiești, pentru a se interveni operativ în stabilirea unui climat de siguranță publică pentru ploieșteni!