Cum să nu iubești… albul intens, cu sclipiri argintii ori azurii ce se-așterne sus, în munți, înadins pentru a ne vesti… apropierea marilor sărbători? Cum să nu iubești marea asta ridicată din stânci ninse cu poezia iernii timpurii, cu grădini de fulgi pufoși ce-și așază situetele cristaline peste culmi, grăind cum numai ei știu despre împărăția Zăpezii?
Priviți… ce poveste se țese acolo, sus, și cât de blând, de îngăduitor, soarele stă-n loc să o „asculte”, ba chiar să-i dăruiască niscaiva mângâieri…
Bucegii! Bucegii noștri, în toată splendoarea!
Foto: Sergiu Olteanu
