Ploiesti. Lunea la amiaza, vis-a-vis de intrarea la Colegiul de Arta „Carmen Sylva”

O să ziceți, „Hai mă, pe bune, ce, tu de-astea scrii?!”

 DA! Scriu și d-„astea”. Mai „nasoale”, cum se zice pe la colțul blocului. Scriu. Că ĂSTA ni-i municipiul cu fasoane de metropolă. Scriu pentru că îmi pasă. Pentru că NU MAI VREAU să văd așa ceva!

 Ceea ce vedeți, era azi vis-à-vis de intrarea la Colegiul de Artă „Carmen Sylva”, la colțul străduței ce poartă numele marelui Doroftei, acolo unde se intersectează cu strada Bobâlna. Asta era. La amiază. Tocmai când trotuarele erau pline de păriție și bunici așteptându-și copii și nepoții să iasă de la școală, de la grădiniță.  Și nu e prima dată când în zonă e plin de gunoaie,  de resturi… parcă…înadins să vadă, să înțeleagă copiii în ce fel de comunitate trăiesc, unde din când ân când, dar nu… ARAR, mâncarea se aruncă pe stradă, la canal, odată cu ambalaje, cu alte mizerii…  

Și aici, în acest caz, NU PRIMARUL, NU… NOTARUL, NU SGU, NU… X-ulescu din nu știu ce instituție sunt de vină. NU… neapărat. (Și nici elevii care învață în zonă!) Sigur, dacă orașul arată rău, unii se gândesc, probabil: „ce rost mai are… oarecare semn d ebun sim/ț dacă tot e mizeri, lasă că facem și noi, că nu ne ia nimeni boii de la bicicletă”. Și, uite-așa, tradiția mizeriei se perpetuează.ba chiar mia și inspiră… pe unii, pe alții…

 REPET: Ceea ce vedeți, nu e în cine știe ce mahala, cu toate că și acolo trebuie să fie curat, ceea ce vedeți e la doi pași de Colegiul de ARTE și la vreo trei pași de un restaurant, pe partea opusă. În PLOIEȘTII… cu aere de metropolă.