Sâmbătă, 12 septembrie, municipiul Ploiești devine punctul de sosire al celei mai disputate etape din „Mica Buclă”, pe traseul Brașov – Cheia – Vălenii de Munte – Boldești-Scăeni – Ploiești (165 km).
Plutonul profesionist, format din 22 de echipe din 16 țări, intră în oraș în viteză, finalul cursei fiind anunțat la sprint direct.
Sosirea cicliștilor în Ploiești este estimată în jurul orei 14:00.
Punct recomandat de vizionare: Cel mai bun loc pentru a urmări caravana ciclistă și sprintul plutonului este zona Parcului Mihai Viteazul, pe Bulevardul Republicii.
Recomandări pentru spectatori și măsuri de siguranță:
• Veniți în zona parcului cu 30–45 de minute înainte de ora estimată a sosirii (în jurul orei 13:15).
• Rămâneți exclusiv pe trotuar sau în spațiile pietonale delimitate. Nu pășiți pe carosabil și păstrați distanța de siguranță față de marginea traseului.
• Respectați întocmai indicațiile echipajelor Poliției Locale și ale forțelor de ordine aflate în teren.
Vă așteptăm pe Bulevardul Republicii să susținem cicliștii în lupta pentru victorie la Ploiești.
Prahova Business face parte din Reușita Group.

