Ploiestenii pot decide cum se va cheltui un procent din bugetul de investitii

Primăria Municipiului Ploiești informează comunitatea locală că, în premieră, se lansează platforma pentru Bugetare participativă.

Bugetul Participativ reprezintă un instrument de management deschis, incluziv și transparent, care permite participarea reală a cetățenilor la guvernarea orașului, aceștia putând decide, în mod direct, cum se va cheltui un procent clar definit în acest sens din bugetul de investiții.

Astfel, ploieștenii care doresc să încarce proiectele o pot face accesând link-ulhttps://bugetareparticipativa.ploiesti.ro/. Prin accesarea acestei pagini de internet, ploieștenii interesați pot afla și detalii legate de regulamentul procesului de bugetare participativă, respectiv modalitatea de înscriere a proiectelor, criteriile de eligibilitate pentru proiecte, domeniile de aplicare, precum și informații legate de calendarul acestei campanii.

Persoanele care doresc să încarce proiecte trebuie să își creeze un cont de utilizator. Pentru sprijin de ordin tehnic și consultare de specialitate în vederea accesării acestei platforme, cetățenii se pot adresa reprezentanților municipalității prin intermediul adresei de e-mail: bugetare.participativa@ploiesti.ro.

Prin intermediul acestui instrument de lucru electronic, cetățenii pot trimite propuneri de proiecte și pot decide, prin vot, proiectele care vor fi incluse în bugetul campaniei. Bugetul Participativ presupune și transferul către cetățeni a responsabilității decizionale pentru un procent de 5% din bugetul de investiții al municipiului Ploiești.