Ploiesteanul Dragos Dima va juca finala Sibiu Open 2018!

Cel mai important turneu de tenis masculin din Romania, Sibiu Open, are un ploiestean in finala!!! Jucatorul Dragos Dima s-a calificat in ultimul act al competitiei dupa ce, in doua jocuri pe tabloul principal, a intors soarta partidelor de la minge de meci pentru adversar!

Ieri, in semifinale, Dragos Dima l-a invins pe spaniolul Pedro Martinez si s-a calificat in Finala Sibiu Open, unde il va intalni pe olandezul Jelle Sels, care a fost nevoit sa treaca doua tururi de calificari pentru a ajunge pe tabloul principal!

“Sibiu Open merita sa aiba un roman in finala! Impreuna cu echipa Pamira facem eforturi incredibile atat pentru promovarea Sibiului printr-un eveniment de mare calibru, dar si pentru promovarea performantelor romanesti. Ne bucuram sa avem un roman in Finala, sa sprijinim in acest fel jucatorii romani. Este de remarcat in mod deosebit sustinerea doamnei Carmen Iohannis prezenta ieri in tribunele arenei centrale de la Sibiu Open special pentru a sustine Romania, reprezentata cu brio de Dragos Dima. Se pare ca Prima Doamna i-a purtat noroc romanului! Asteptam la finala cat mai multi spectatori pentru a-l sustine pe Dragos Dima in incercarea lui de a ridica pentru prima data trofeul de castigator intr-un turneu ATP. Ar fi o performanta care l-ar aduce tot mai aproape de Top 100 si o eventuala participare la un turneu de Grand Slam anul viitor!”, spune Marius Vecerdea, directorul turneului.

Finala de astazi va incepe la ora 15 si va transmisa in direct de TVR si Digi.

Ieri s-a disputat finala de dublu, castigata de perechea germana Krawietz – Mies.