Pieton accidentat mortal pe o trecere pentru pietoni, la Valea Calugareasca

Un bărbat în vârstă de 48 de ani a sfâșit în chinuri joi dimineață, în urma unui cumplit accident, pe DN1B în Prahova,pe raza comunei Valea Călugărească, zonă cunoscută pentru… viteza cu care se circulă.

În timp ce traversa drumul național, bărbatul a fost izbit în plin de o mașină condusă de un șofer în vârstă de 42 de ani.

Din nefericire, impactul a fost violent, iar victima nu a mai putut fi readusăla viață deechipajul care i-a aplicat manevre de resuscitare.

Testarea cu aparatul etilotest în cazul șoferului a indicat faptul că acesta nu consumase băuturi alcoolice înainte să se urce la volan.

Așa cum au informat polițiștii, primele verificări indică faptul că la momentul producerii accidentului victima în vârstă dee 48 de ani traversa drumul național pe o trecere pentru pietoni, așadar REGULAMENTAR, ceea ceinduce ideea nerespectării reguli privind ACORDAREA DE PRIORITATE.

Cum era firesc, în cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor și împrejurărilor care au dus la producerea tragediei.

Traficul rutier pe banda I a sensului de mers spre Ploiești a fost restricționat pe întreaga durata a cercetărilor.