Petrolul Ploiesti, succes clar cu AFC Hermannstadt: 4-1. „Lupii galbeni” sunt pe locul 2 in Superliga, avand 9 meciuri fara infrangere!

Petrolul Ploieşti a ajuns la a noua partidă fără înfrângere (4 victorii și 5 remize) în Superliga de fotbal a României, după ce a învins pe AFC Hermannstadt cu scorul de 4-1 (3-1), vineri seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 11-a.

Petrolul a deschis scorul prin portughezul Ricardinho (min. 6), cu o lovitură de cap din 5 metri după un corner, iar apoi i-a dedicat golul brazilianului Fabricio Baiano (accidentat grav). Ploieştenii şi-au majorat avantajul prin golul lui Mihnea Rădulescu (min. 11), cu un şut de la 20 de metri la colţ, tânărul atacant dedicându-i golul lui Valentin Ţicu (accidentat). Rădulescu a realizat „dubla”, din pasa lui Alexandru Tudorie, după greşeli în lanţ ale sibienilor, în minutul 26, care au reusit golul de onoare prin Sergiu Buş (min. 48), cu capul, după un corner.

Petrolul a înscris ultimul gol prin Gheorghe Grozav (min. 64), după cursa lui Nana Akosah Bempah, care a trecut de Valerică Găman şi Ionuţ Stoica. Gazdele au mai avut o şansă mare de gol, dar Bempah a trimis mingea în bară (min. 86).

FC Hermannstadt a obţinut un singur punct în cinci deplasări, desi sibienii erau neînvinşi de patru etape, în care aveau două victorii şi două egaluri.

În clasament, Petrolul Ploieşti este pe locul 2, cu 18 puncte, în timp ce FC Hermannstadt se află pe locul 7, cu 13 puncte.

PETROLUL: Zima – Ricardinho, Papp, Huja, Dumitriu – T. Keita – M. Rădulescu (D. Ilie 90), Hanca (Moussaki 76), Jyry (Botogan 90), Grozav (R. Bucur 90) – Tudorie (Akosah-Bempah 56). Antrenor: Mehmet Topal.

HERMANNSTADT: Muţiu – Antwi, Găman, Ionuţ Stoica, Tiago Goncalves – Neguţ (S. Balaure 46), Murgia (Selimovic 76), A. Ivanov (Kujabi 76), Ianis Stoica (R. Popescu 75) – A. Chiţu (R. Deaconu 84), S. Buş. Antrenor: Marius Măldărăşanu.

Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Mihai Marius Marica (Bistriţa), George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel); al patrulea oficial: Ovidiu Robu (Chitila). Arbitru video: Cătălin Popa (Piteşti); arbitru asistent video: Mihăiţă Necula (Bucureşti)

Observatori: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea) – CCA, Ion Ion (Bucureşti) – LPF.