Petrolul Ploiesti invinge campioana si obtine primul succes in campionat

Petrolul Ploiești a spart „gheața” în această ediție de campionat, cu o victorie obținută, pe „Ilie Oană”, în fața campioanei en-titre, Farul Constanța, cu 3-2, după ce ploieștenii au condus cu 2-0, s-au văzut egalați pe final, dar au dat lovitura decisivă în cel de-al patrulea minut al prelungirilor. Decizia  meciului s-a scris în repriza a doua. Mai întâi Jair (min. 48) s-a lansat într-o cursă pe dreapta și a deschis scorul după ce a trimis balonul printre picioarele lui Buzbuchi, dar a trebuit să aștepte preț de câteva minute până când să poată celebra reușita, timpul scurs de la momentul în care mingea a atins plasa și până când VAR-ul a anulat semnalizarea de ofsaid a lui Ciprian Danșa! Apoi, Grozav (min. 69) a punctat cu un „trasor” de la peste 25 de metri, obligându-l pe Buzbuchi să scoată, pentru a doua oară, mingea din plasă!

Finalul a găsit echipa lui Gică Hagi alergând, cu succes, după egalare. Mateus (min. 73), deși aflat în cădere, a plasat balonul, cu o reluare din mijlocul careului, în colțul din stânga lui Zima, iar Carnat (min. 90) a restabilit echilibrul, înscriind aproape fără să vrea, după ce a deviat decisiv mingea șutată de către Băluță. Numai că Irobiso (min. 90+4) a adus cele trei puncta după ce a  fructificat, cu o reluare din fața porții, centrarea perfectă „marca” Țicu.

Duminică, de la ora 21.30, Petrolul merge pentru prima dată pe noul „Giulești”, pentru „Primvs Derby”: Rapid – Petrolul.

FC Petrolul: Zima – Doua (88 Dumitriu), Papp, Meijers, Țicu – Hanca (79 Purtic), Seto – Musi (85 Constantinescu), Jair, Grozav (85 Pedro Almeida) – Petrovic (79 Irobiso). Antrenor: Florin Pîrvu.

Farul: Buzbuchi – Sîrbu (79 Dussaut), Larie (cpt), Boli, Kiki – Artean, Nedelcu (79 Băluță), Grameni (64 Carnat) – Vînă, Rivaldinho (79 Andronache), Sali (64 Mateus). Antrenor: Gheorghe Hagi.

Cartonașe galbene: Grozav (57), Jair (63), Țicu (74), Doua (90+5), Hanca (90+5), Petrovic (90+8).

Au arbitrat: George Cătălin Găman – Ciprian Danșa și Stelian Slabu. Rezervă: Cristian Moldoveanu. Arbitru VAR: Sebastian Colțescu. Arbitru AVAR: Bogdan Gheorghe.

Observatori: Bogdan Buhuș (pentru organizare) și Liviu Ciobotariu (pentru arbitraj).

Victoria spectaculoasă obținută de către echipa noastră în fața campioanei en-titre, prima pentru „lupi” din acest sezon, nu a ramas fără ecou. Astfel, doi dintre marcatorii întâlnirii de duminică, Jair Silva și Gicu Grozav, dar și „căpitanul” Vali Țicu au fost nominalizați, de către Liga Profesionistă de Fotbal, în echipa etapei a 4-a din Superliga! În plus, în ancheta deținătorilor de drepturi TV, Grozav a fost desemnat jucătorul meciului cu Farul Constanța!

Un alt produs al Academiei Petrolul Ploiești a debutat pe prima scenă a fotbalului românesc, Mihai Constantinescu (20 de ani) bifând, contra Farului, primele sale minute în Superliga! Junior al „galben-albaștrilor”, Constantinescu evoluase pentru echipa noastră în eșalonul secund, între 2019 și 2021, iar pe parcursul sezonului trecut a fost împrumutat la Concordia Chiajna.

La debutul în Superliga s-a aflat, duminică, și fundașul central Pedro Justiniano Almeida, jucătorul venit, în această vară, la Petrolul, sub formă de imprumut, de la gruparea poloneză Radomiak Radom.

În altă ordine de idei, Liga Profesionistă a anuntat și programul rundei cu numărul șase din Superliga. Astfel, întâlnirea FC Petrolul – FCU Craiova 1948 se va disputa vineri, 18 august, de la ora 18.30, pe „Ilie Oană”.

Iată tabloul complet al etapei:

Vineri, 18 august

Ora 18.30 Petrolul Ploiești – FCU Craiova 1948

Ora 21.30 Universitatea Craiova – UTA Arad

Sâmbătă, 19 august

Ora 17.00 FC Botoșani – Oțelul Galați

Ora 21.45 FC Voluntari – Dinamo București

Duminică, 20 august

Ora 18.15 FC Rapid 1923 – Farul Constanța

Ora 21.30 FCSB – Politehnica Iași

Luni, 21 august

Ora 18.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Hermannstadt

Ora 21.30 Universitatea Cluj – CFR 1907 Cluj.