Petrolul Ploiești a obținut vineri seară o victorie extrem de importantă pe teren propriu, scor 2-1, în fața formației FC Argeș, într-un meci contând pentru etapa a 27-a din Superligă. „Lupii” au revenit spectaculos pe final și au smuls toate cele trei puncte, într-o partidă tensionată și cu răsturnări de situație.
Oaspeții au fost cei care au deschis scorul, în minutul 38, profitând de o pasă greșită a lui Dongmo. Bettaieb a interceptat și a plecat pe contraatac, finalizând cu sânge rece pentru 0-1. Ploieștenii au încercat să revină încă din prima repriză, iar Rareș Pop a fost aproape de egalare cu un voleu bine plasat, respins însă de portarul Căbuz.
Mutarea inspirată a antrenorului la pauză, introducerea lui Hanca, s-a dovedit decisivă. În minutul 65, acesta a restabilit egalitatea cu o execuție spectaculoasă, o foarfecă ce a ridicat tribunele în picioare. Finalul a fost incandescent: FC Argeș a crezut că a dat lovitura în minutul 85, prin Micovschi, dar golul a fost anulat după ce arbitrul Radu Petrescu fluierase anterior executării loviturii libere.
Insistența gazdelor a fost răsplătită în minutul 88, când Andres Dumitrescu a trimis o „torpilă” din interiorul careului, stabilind scorul final, 2-1 pentru Petrolul.
În urma acestui succes, Petrolul ajunge la 28 de puncte și ocupă locul 12 în clasament, în timp ce FC Argeș rămâne pe poziția a patra, cu 43 de puncte. Victoria aduce un plus de moral important pentru ploieșteni în perspectiva ultimelor etape ale sezonului regulat.
PETROLUL: Bălbărău – Roche, P. Papp, Prce (Hanca 46) – Ricardinho, M. Dulca (Adjei-Boateng 90), Dongmo, A. Dumitrescu – R. Pop (Boţogan 57), Chică-Roşă (V. Gheorghe 46), Grozav (Rafinha 57). Antrenor: Eugen Neagoe.
FC ARGEŞ: Căbuz – Oancea, Tudose, Sadriu, Borţa – Y. Pîrvu, Rober Sierra, Raţă (Luckassen-Brobbey 90), Bettaieb (Garutti 79) – I. Rădescu (Micovschi 73), R. Moldoveanu (Ricardo Matos 73). Antrenor: Bogdan Andone.
Cartonaşe galbene: Chică-Roşă 6 / Sadriu 7, Borţa 62
Arbitri: Radu Petrescu – Radu Adrian Ghinguleac, Laszlo-Imre Bucsi. Arbitri VAR: Iulian Dima – Stelian Slabu. Rezervă: Gabriel Mihuleac (Iaşi).
Foto: FC Petrolul

