Figura de carton atârnată de o creangă cedează la a șaptea lovitură, dulciurile se împrăștie pe iarbă, iar în aceeași secundă jumătate dintre invitați se aruncă după ele, deși copilul legat la ochi încă ține bâta ridicată. Scena rezumă bine tensiunea oricărei petreceri de copii: momentele care rămân în amintire sunt cele cu emoție intensă, însă tocmai ele au nevoie de cea mai atentă pregătire, iar diferența dintre o după-amiază reușită și una încheiată cu lacrimi ține adesea de câteva reguli stabilite dinainte.
Două activități se completează surprinzător de bine. Prima este o provocare individuală, care cere răbdare și repetiție: o mini kendama, versiunea redusă a jucăriei japoneze formate dintr-un mâner cu cupe, un vârf ascuțit și o bilă legată cu sfoară, poate fi oferită la sosire invitaților de la 7 ani în sus și devine subiect de discuție pentru restul zilei. A doua este pinata, un moment colectiv, zgomotos și scurt, care adună toți copiii în jurul aceluiași obiect. O petrecere construită pe ambele registre le oferă copiilor atât o reușită personală, cât și o emoție trăită împreună, iar această combinație o face ușor de povestit și după multe luni.
Kendama, de la competițiile japoneze la varianta de buzunar
Jocul are o istorie mai lungă decât s-ar crede: bilboquet-ul, strămoșul său european, a ajuns în Japonia pe la mijlocul perioadei Edo, în jurul anilor 1777-1778, însă forma modernă s-a fixat mult mai târziu. În 1975, Issei Fujiwara, autor de cărți pentru copii, a fondat Japan Kendama Association, organizație non-profit care a standardizat jucăria pentru competiții și care este considerată cea mai veche organizație de kendama din lume. Fabricația a rămas concentrată geografic: orașul Nagai, din prefectura Yamagata, produce în jur de 70% din kendamele profesionale ale Japoniei, potrivit guvernului japonez.
Pentru o petrecere contează mai puțin istoria și mai mult felul în care jucăria își dozează dificultatea. Prinderea bilei în cupa mare reușește de obicei după câteva minute de încercări, cupa mică cere deja concentrare, iar înfigerea bilei în vârf poate rămâne un obiectiv pentru multe zile. Această progresie le dă copiilor un motiv să compare încercările, să se ajute între ei și să ia jucăria acasă cu o figură încă de învățat, ceea ce o leagă de ziua respectivă mult după ce s-au terminat tortul și baloanele.
Sfoara, vârsta invitaților și frații rămași acasă
Dimensiunile reduse care fac jucăria ușor de purtat în buzunar nu o fac potrivită pentru orice vârstă. Mini kendamele de buzunar sunt recomandate, de regulă, de la 7 ani, iar pe ambalaj apare avertismentul că nu sunt potrivite copiilor sub 3 ani, din cauza sforii lungi, care prezintă risc de strangulare. Bila are în jur de 3,5 cm, mai mult decât diametrul de 31,7 mm al cilindrului de test cu care standardul european EN 71-1 verifică piesele mici, așa că riscul principal vine din sfoară, nu din bilă. De aceea, la petrecerile cu invitați mai mici de 7 ani, jucăria se folosește doar sub privirea unui adult, iar pentru cei mai mici merită ales alt suvenir.
Suvenirul ajunge apoi acasă, unde pot exista frați mai mici care duc obiectele la gură sau se încurcă ușor într-o sfoară. Magazinele specializate, precum Oblio.ro, trec pe pagina produsului vârsta recomandată și avertismentele producătorului, iar aceeași verificare merită făcută pentru orice obiect din punga de cadouri: dacă un suvenir nu este potrivit pentru un frate de doi ani, e mai bine ca părintele să afle asta la ușă, nu acasă.
Regulile de ordine care fac pinata sigură
Riscul principal la pinata nu vine din obiectul în sine, ci din comportamentul previzibil al copiilor. Cei care se adună lângă ea ca să prindă mai multe dulciuri pot fi loviți cu bâta, mai ales că jucătorul legat la ochi nu își vede colegii și continuă să lovească în direcția în care crede că se află ținta. Contează și materialul: pinatele tradiționale din lut se pot sparge în cioburi periculoase, astfel încât pentru o petrecere de copii variantele din carton sau hârtie sunt alegerea firească.
Regula care elimină cele mai multe probleme trebuie anunțată înainte de prima lovitură: nimeni nu strânge dulciurile până când cel care lovește nu se oprește și nu își scoate legătura de la ochi. Un cerc trasat pe sol cu o sfoară sau cu cretă îi ajută pe cei mici să înțeleagă distanța la care trebuie să aștepte, iar un adult rămâne lângă bâtă pe toată durata jocului. Tentația de a se repezi scade considerabil dacă se stabilește din start că dulciurile se împart apoi în mod egal, în pungi pregătite dinainte, pentru că nimeni nu mai câștigă nimic apropiindu-se de bâtă.
Kendama la sosire, pinata după tort
Cele două activități funcționează cel mai bine la capete opuse ale programului. Kendama își are locul la început, când invitații sosesc pe rând și cei veniți primii au nevoie de ceva de făcut. O provocare scurtă, de tipul „cine prinde bila în cupa mare de trei ori la rând”, sparge gheața între copiii care nu se cunosc și le dă celor timizi o activitate la care pot participa fără să vorbească mult. Pinata se potrivește spre final, după tort, ca punct culminant, când energia grupului este la cel mai înalt nivel.
Între cele două momente, jucăriile cu sfoară trebuie strânse, pentru că o bilă care se rotește la capătul sforii în apropierea unui copil care învârte bâta adaugă un risc inutil, iar adulții au nevoie de toată atenția pentru cercul din jurul pinatei. Kendamele pot fi puse deoparte într-o cutie la intrare și redate abia la plecare.
La plecare, punga cu partea din dulciuri a fiecărui invitat mai mare poate primi și kendama, însoțită de un bilet cu primele două figuri de încercat acasă: prinderea bilei în cupa mare și apoi în cea mică. Pentru frații sub 3 ani, care primesc adesea și ei câte ceva, e util ca organizatorul să pregătească separat un obiect fără sfori și fără piese mici, astfel încât niciun părinte să nu fie nevoit să scoată din pungă cadoul copilului mai mic. (P)

