Perchezitii in Prahova si alte 3 judete; prejudiciu de 4,7 milioane lei!

Poliţişti de la Serviciul de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe Tribunalul Prahova, fac, in aceasta dimineata, descinderi la 20 de adrese ale unor firme şi persoane fizice în Bucureşti şi în judeţele Prahova, Bacău, Giurgiu şi Ilfov, într-un dosar vizând infracţiuni economice.

Anchetatorii suspectează că, în perioada 2012 – 2016, trei firme ar fi influenţat obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat, în sens negativ, prin înregistrarea în evidenţele contabile proprii de achiziţii nereale.

Pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală au fost folosite zece societăţi de tip fantomă.

Anchetatorii au stabilit în acest dosar un prejudiciu în valoare de aproximativ 3.900.000 lei din actele de evaziune fiscală şi peste 8.000.000 din infracţiunea de spălare a banilor.

Un număr 19 persoane vor fi aduse la Ploieşti pentru audieri în acest dosar.