Imagini de la ceremonia prilejuită de celebrarea „Zilei Imnului Național al României”, organizată de către Primăria Municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești. Oficialități, reprezentanți ai armatei și instituțiilor culturale de prim-rang din municipiu și… cam atât. Ploieșteni puțini sau aproape DELOC. Ori nu știu, ori, poate nu mai cred în sărbători precum cea a IMNULUI sau a DRAPELULUI, mult mai preocupați de unde să ia alimente mai ieftin și mai comod sau, poate, de bârfe pe marginea știrilor sau… a cumpărăturilor făcute de vecinul de la 3.

Păcat. Păcat că tot mai puțini mai țin la simbolurile naționale! Asta în vreme ce, spre exemplu, azi, în fața Palatului Administrativ, un copil cu voce de aur, pe numele său Andrei Chelba, îmbrăcat în strai tradițional, a cântat sublim imnul național, cu sufletul, cu trăire pură, cu gând senin, încât întreaga asistență a rămas profund impresionată.
*Programul dedicat Zilei Imnului Național în Ploiești a fost limitat din respect și compasiune față de familiile aflate în suferință, în localitatea Caracal. Un moment de reculegere a fost ținut astăzi în memoria celor două tinere.
