Patinatorii de la CS Petrolul Ploiesti, rezultate de top la Miercurea Ciuc

Sportivii de la Clubul Sportiv Petrolul Ploiesti au reusit rezultate foarte bune la un concurs national de patina viteza care a avut loc pe pista de patinaj viteză pe gheață naturală de la Miercurea Ciuc, care a fost repusă în funcțiune dupa 16 ani. La concursul național organizat de Sport Club din localitate, au luat startul peste 100 de sportivi, printre care s-au regăsit și reprezentanți de la CS Petrolul Ploiești, pregătiți de antrenorii Dorin Zărnescu și Ion Opincariu.

La categoria junioare F+G, Eufimia Felea a câștigat atât proba de 100 m, cât și pe cea de 300 m, în vreme ce, la aceeași categorie de vârstă, la băieți, Darius Vintilă a ocupat locul al treilea în clasamentul general, iar pe locul al patrulea s-a situat George Arsene, acesta sosind al treilea la proba de 300 m.

La categoria E+D, la care s-a concurat pe distanțele de 300 m și 500 m, primele două poziții, la băieți, au fost ocupate de sportivi de la CS Petrolul, Luca Șerban adjudecându-și victoria în clasamentul general, cu un avans de o singură zecime față de colegul său de club, Alexandru Mereuță. De remarcat că pe locul al patrulea s-a clasat tot un sportiv de la clubul ploieștean, David Mereuță.

La aceeași categorie de vârstă, la feminin, situația a fost similară la vârf, primele două locuri revenind reprezentantelor de la CS Petrolul: Irina Felea (care s-a impus în ambele probe ale concursului) și Maia Morărescu.

De asemenea, la categoria juniori C+B, clubul ploieștean și-a adjudecat victoria atât la băieți, cât și la fete, prin Rareș Iacov, respectiv Teodora Pârvu, care au dominat competiția, câștigând clar probele de 500 m și 1000 m.

La concursul de master, Ioana Zărnescu, fiica antrenorului Dorin Zărnescu, fosta patinatoare de performanță, deși nu a mai participat de mult timp la competitii, s-a situat pe locul al cincilea.

Participarea sportivilor de la CS Petrolul la concurs a fost posibilă cu sprijinul părinților și al Mobel Auto – Dealer Skoda Ploiești, Dyomedica CND, Mistar Proiect Ploiești, Oltina Impex Prod Com Urlați, Foloe Chocolate, Transport Auto Ploiești 1, Teamcad Top Design Ploiești, Gruppo Marmi Import-Export Ploiești, Matei Confgrup București, PECEF Tehnica Ploiești.

Demn de semnalat este si faptul ca, la categoria master, a concurat și ministrul Sportului, Eduard Novak, medaliat paralimpic la ciclism și fost sportiv de performanță la patinaj viteză.