La data de 23 martie 2020, în jurul orei 12.25, lucrătorii Secției 1 de Poliție Ploiești au efectuat verificări la o adresă din municipiu unde figura ca având domiciliu una dintre persoanele auto-izolate. Măsura oamenilor legii a fost întreprinsă în baza Planului de măsuri pentru realizarea misiunilor specifice în vederea combaterii răspândirii COVID-19.
Așa cum aflăm din informarea transmisă de Instituția Prefectului Județului Prahova, cu ocazia verificărilor la domiciliul respectiv, persoana în cauză nu a fost găsită, aceasta aflându-se în timpul controlului la cumpărături, unde s-a deplasat cu autoturismul personal.
Fiind contactată telefonic, aceasta a revenit la domiciliu și a fost condusă cu un echipaj al ambulanței într-unul dintre centrele de carantină de pe raza județului Prahova, unde urmează să stea în izolare.
Măsura administrativă a fost luată în conformitate cu articolul 7 din Ordonanța Militară nr.2/2020.

Suplimentar, persoana în cauză a fost sancționată contravențional conform prevederilor art. 8, alin. 1 din Ordonanța Militară 1/2020 cu amendă în cuantum de 2500 lei.
Situația a fost comunicată și Direcției de Sănătate Publică Prahova, în scopul luării măsurilor legale care se impun.
ÎN SITUAȚIA DATĂ, ÎN ACEST CONTEXT CU TOTUL SPECIAL, TOATE REGULILE TREBUIE RESPECTATE CU STRICTEȚE!
foto: Facebook