Programul Național Cantus Mundi precizează că sprijină decizia Ministerului Educației și Cercetării de a menține și consolida prezența disciplinelor artistice în trunchiul comun al noilor planuri-cadru pentru învățământul liceal.
În lumina noilor norme educaționale, sunt evidențiate cinci beneficii esențiale pentru elevi, profesori și întreaga comunitate educațională:
- Acces universal la educație artistică – Pentru formarea competenței-cheie de sensibilizare și exprimare culturală, educația corală și artistică devine parte integrantă a parcursului tuturor elevilor de liceu, inclusiv la liceele tehnologice, până la sfârșitul clasei a XI-a.
- Integrarea ansamblurilor corale/ artistice în parcursul de formare al elevului de liceu – În Curriculumul la Decizia Elevului și a Școlii (CDEOȘ) sunt prevăzute două ore săptămânale pentru activități corale și artistice, organizate pentru grupuri de elevi din una sau mai multe clase de același nivel. Aceste ore sunt incluse în norma didactică a profesorilor coordonatori.
- Certificare oficială pentru elevi – Participarea la coruri sau alte ansambluri artistice va fi recunoscută oficial în portofoliul educațional al elevilor, consolidând traseul lor educațional și profesional.
- Recunoașterea muncii profesorilor – Conducerea acestor ansambluri corale/ artistice (două ore săptămânal) este inclusă în norma didactică a profesorilor, fiind remunerată.
- Implicare comunitară și proiecte culturale – Noile reglementări încurajează dezvoltarea de proiecte și evenimente cu componentă cultural-artistică, în care sunt implicați elevii, profesorii, părinții și alți membrii ai comunității, întărind legăturile educaționale și sociale.
Aceste decizii vin în urma unui amplu proces de consultare publică, în cadrul căruia memorandumul transmis de Programul Național Cantus Mundi, susținut de profesioniști din educație, dirijori, părinți și membri ai comunității Cantus Mundi din întreaga țară, a oferit o fundamentare solidă privind importanța educației artistice în dezvoltarea la 360 de grade a elevilor. Documentul a reflectat experiența de lucru direct cu peste 80.000 de copii, adolescenți și coordonatorii lor, implicați în activități corale și instrumentale.
Toate detaliile-AICI.