Bijuterii delicate, poșete și coliere ce spun povestea florilor, inele din mărgeluțe atent împletite în forme și culori ce cuceresc la prima privire, vorbe cu duh, zâmbet și… neostenite mâini cu har. Asta ar fi definiția, pe scurt, a Buticului cu dichisuri ce poartă semnătura meșterei noastre dragi, Sorina Mihaela Gheorghiu, prezentă, în aceste zile, la festivalul Sinaia Forever, cu roadele meșteșugului său, cu bucurie, cu inspirație, cu nerăbdarea de a oferi Frumosul.




Și da, este o onoare pentu Ploiești, pentru Prahova, să aibă acolo, în inima marelui festival, asemenea ambasadoare a meșteșugului.

