Omagiu marelui patriot Constantin Stere

Muzeul Memorial „Constantin și Ion Stere”, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, în colaborare cu Fundaţia „Constantin Stere” şi Societatea Cultural-Istorică „Mihai Viteazul” Ploieşti, vă invită marţi, 25 iunie 2019, în Parcul Memorial „Constantin Stere” Bucov – Aleea Scriitorilor, Aleea Făuritorilor Unirii, și la sediul muzeului, începând cu ora 10.00, să participaţi la o serie manifestări omagiale.

Evenimentele sunt dedicate patriotului Constantin Stere (1865-1936), artizan al Marii Uniri.

Iată câteva din momentele special pregătite cu această ocazie:
– Depuneri de flori;
– Simpozion „Constantin Stere – inima Basarabiei”;
– Avanpremieră lansare de carte: „Publicistică C. Stere”, vol. V (1919-1920),
Ediţie Victor Durnea, cercetător ştiinţific gr. I la
Institutul de Filologie Română „Al. Philippide” din Iaşi;
– Moment artistic susţinut de Ansamblul folcloric „Fântâna din Şirna”,
Coordonator: coregraf Georgeta Anghel.

Constantin G. Stere sau Constantin Sterea (n. 1 iunie 1865, Ciripcău, ținutul Soroca, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus – d. 26 iunie 1936, Bucov, județul Prahova, Regatul României) a fost un om politic, jurist, savant și scriitor român. În tinerețe, pentru participarea la mișcarea revoluționară narodnicistă, este condamnat de autoritățile țariste la închisoare și surghiun în Siberia(1886-1892).

Stere a fost un luptător politic devorat nu de ambiții, ci de idealuri (distingerea aceasta e foarte importantă, deoarece e o trăsătură cauzală care diferențiază oamenii în serii tipologice). Așa s-a dezvăluit contemporanilor și tot astfel s-a fixat în memoria (câtă este) a posterității. Toate căderile sale catastrofale și nefericirile care l-au marcat se datoresc acesteia, irepresibile pasiuni militante. Conformat, încă din copilăria lui urgisită, ca un justițiar și un revoltat, Stere a fost animat (din adolescență până la bătrânețe) de ideea necesității reformării structurilor sociale și politice. A urât nedreptatea și alcătuirile strâmbe, a fundat o doctrină (un curent de idei), a elaborat proiecte reformatoare, s-a angajat să le înfăptuiască, și-a căutat prieteni și sprijinitori, s-a luptat cu adversarii. Într-un cuvânt, s-a aflat de pe la 14-17 ani și până pe la 66, mereu pe baricadă, pururea neliniștit, fără odihnă și răgaz. I-a fost viața, de el însuși așezată, veșnic în bătaia tuturor furtunilor. Hărțuit ca nimeni altul, s-a văzut lovit mișelește cu cele mai josnice sudalme, izgonit de acolo unde el pusese temelie, urmărit de ostilități tenace. Le-a suportat pe toate, deloc calm și senin, pentru că nu a țintit satisfacția unei cariere, ci realizarea unor convingeri: reformarea structurilor sociale și politice românești și unitatea națională. Și i se părea că înaltul ideal presupune, obligatoriu, orice sacrificiu. A îmbrăcat, aproape de copil, armura luptătorului neînfricat și nu a părăsit-o până în clipa din urmă. Era, incontestabil, multă utopie trează în proiectele sale reformatoare. Dar care proiect reformator nu ascunde în cutele sale utopia, hotărându-i eșecul, total sau parțial? Stere se vedea pe sine nu ca pe un militant, ci drept intelectual înclinat spre cugetare și elaborarea de ample lucrări sociologico-doctrinare. A spus-o în această confesiune către Francisc Rainer: „Eu nu sunt om politic. Eu sunt un publicist, un om care gândesc asupra lucrurilor importante, de interes obștesc și care simt chemarea să îndrumez lumea.” Însă ultima parte a confesiuni îl dovedește tocmai pe militant. Pentru că numai acesta, și nu cugetătorul de cabinet, simte chemarea să „îndrumeze lumea”. Autodefinirile sale conțineau însă și un adevăr. Stere nu era un politicianist avid de putere, nu voia demnitățile conducerii. De aceea, poate, a și fost mereu înfrânt. El elabora doctrine, proiecte, programe, strategii.