Primăria Municipiului Ploiești, în parteneriat cu Asociația “Arca lui Norocel” și cu sprijinul SUST Orphan Animal Clinic at Green Vetcare – Susy Utzinger Stiftung für Tierschutz – SUST și Fundaţia “Visul Luanei”, organizează o nouă acțiune maraton în cadrul căreia vor fi efectuate, gratuit, sterilizări pentru câini și pisici, în perioada 6-8 mai 2022, la sediul fostului Liceu “Ludovic Mrazek” din strada Mihai Bravu nr. 241 .
Reamintim că, în campania similară care s-a desfășurat, în luna martie a.c., în orașul nostru, peste 450 de cetățeni au solicitat acordarea acestor servicii medicale pentru animalele lor.
Astfel, fiind impresionați de numărul mare de ploieșteni care au înțeles că trebuie să fie responsabili cu animalele proprii sau comunitare, organizatorii au decis să deruleze o nouă campanie de sterilizări gratuite pentru câini și pisici, spre a se limita abandonul puilor rezultați din înmulțirea necontrolată a acestora, dar și în vederea menținerii sănătății populației canine și feline din orașul nostru.
Astfel, cetățenii care doresc să se înscrie în această campanie se pot programa la numerele de telefon 0791631173 – 0730585088 – 07844277932. Este obligatoriu ca animalele să nu fie cu 12 ore înainte de intervenția medicală.