O noua atentionare de ploi si racire accentuata a vremii

Meteorologii au emis astăzi o nouă informare de ploi moderate cantitativ, precipitaţii mixte la munte, răcire accentuată și brumă.

Informarea meteorologică este valabilă de marți, 9 mai, ora 12.00, până pe 11 mai, ora 09.00. Astfel, au anunțat meteorologii, „începând din după-amiaza zilei de marţi (9 mai) şi până în a doua parte a zilei de miercuri (10 mai), temporar va mai ploua, pe arii relativ extinse în sud şi sud-est şi local în centrul ţării, iar în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, îndeosebi la altitudini mari, se vor semnala precipitaţii mixte”.

„Ploile vor avea mai ales caracter de aversă şi vor fi perioade de timp în care vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, posibil, grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi punctiform 25…30 l/mp”, a precizat ANM.

Meteorologii au mai anunțat că, în intervalul menţionat, „vremea va deveni deosebit de rece pentru această perioadă, iar în cursul dimineţilor, în special a celei de joi (11 mai), se va produce brumă local în nord-vest, centru şi nord şi pe spaţii mai restrânse în restul teritoriului, cu precădere în zonele deluroase”.