Nu o data am scris cu… amar ca tot mai rar mai merg la colindat copiii din marile orase (si ploiestenii nu fac exceptie, ba dimpotriva!). Si ni se pare de bun simt sa aducem in atentie aceasta „tema”, deoarece tine de patsrarea si respectarea valorilor, a patrimoniului, a sesnului si bucuriei Bunului Craciun, pentru ca, fara datini, cu ignoranta si mofturi… am fi sau… vom fi mai altfel sim ai saraci.
Si scriem acum, la vremea cand prin sate, departe, prin Ardeal, Banat ori Bucovina pregatirile n-au zabava si se instituie cetele de feciori…
Cate ceva despre istoria colindelor:
Termenul „colinda” este de origine latina si provine de la cuvantul latin „calendae”, derivat din verbul „calare” („a vesti”). Astfel, a colinda inseamna a vesti. In vechime, se colinda din seara de 24 decembrie, pana in 25 decembrie. Amintim ca in unele parti se mergea cu colindul pana in Ajunul Anului Nou. Sunt zone unde se colinda mai mult la Anul Nou, cum ar fi Moldova, in timp ce in Transilvania se colinda mai mult la Craciun. Colindatorii sunt chipul ingerilor care au vestit Nasterea Domnului. La colindat se pleaca in ordinea inversa varstei: cei mai mici mai intai, cu Mos-Ajunul: „Buna dimineata la Mos-Ajun…”, ca dupa-amiaza pana pe inserate, cei mai in varsta, mai in puterea noptii sau chiar „noaptea pe la cantatori”.
Colindatorii poarta diferite denumiri: ceata de colindatori, ceata de feciori (in Transilvania), ceata de juni (in tinutul Sibiu-Fagaras), bute, butea feciorilor (junilor) (in tinutul dintre Olt si Tarnave), beze (in Campia Transilvaniei si Nasaud), dubasi (in Hunedoara vestica si tinutul Halmagiu-Beius), preuca (in Tara Lovistei), zoritori (in Tara Barsei), caluseri (in zona dintre Sibiu si Strei, intrucat colindatorii ureaza si joaca jocul cu acest nume), etc.
Prin Banat si prin unele parti din Ardeal, copiii care colinda se numesc pitarai. Sunt impartiti pe cete sub conducerea unui vatav de ceata. Ei umbla prin sat de la casa la casa, poftind ziua lui Ajun cu adausul: „ca-i mai buna a lui Craciun.” E datina ca pitereii, intrand in casa, sa scormone focul din vatra cu betele pe care le poarta in maini.
Prin Muntii Apuseni, in zorii zilei de Ajun, copiii de la 12 la 14 ani, formati in cete de la 5 la 40 de persoane, pornesc in strigari a colinda pe la case. Cand ajung in curtea gospodarului rostesc :
– Bur ajurul lui Craciur ! iar iesind :
– Noi iesim, Dumnezau intra!
Prin unele parti din Oltenia, copiii isi fac un steag alcatuit dintr-o prajina lunga, in varful careia leaga o basma, un ban de argint, cateva fire de busuioc si putina tamaie, inchipuind darurile pe care magii le-au adus la nasterea Mantuitorului.
La fiecare casa, urarea este aceasta:
– Buna dimineata la Mos-Ajun!
Ca-i intr-un ceas bun!
Noapte de Ajun este noaptea bucuriei, caci este momentul cand se naste Mantuitorul. Acesta este motivul pentru care colindatorii exclama:”sculati, sculati boieri mari!”, „nu-i vremea de dormit,/ da-i vremea de’mpodobit”.
Acuma, ca ati citi, au ba… e treaba domniilor voastre. Din pacate, multora li se par azi, acestea toate… doar… „povesti” (de adormit copiii sau nici macar atat, de… odihnit amintiri sau… „o nimica toata). Ceea ce-i scris mai sus e numaʼ suflet din sufletul traditiilor neamului, e samanta traditiilor noastre despre care, candva, noi invatam casunt nepieritoare. Si spunem asta cu aplomb, cu… „apropos” si scriem inadins tocmai pentru ca azi tot mai putini parinti isiindruma copiii s amearga la colindat dincolo de serbarile scolare unde adesea interesul copiilor dar si al… parintilor e mai mult pentru cadouri si fotografii, decat pentru ceea ce sunt si trebuie sa ramana datinile noastre unice, adevarate lectii de „istorie si civilizatie”.
sursa foto: YouTube
