Noul director al Clubului Sportiv Judeţean Prahova, Ionut Urzeala, si-a prezentat obiectivele

Directorul Clubului Sportiv Judeţean Prahova, Ionuţ Urzeală, a prezentat luni, 31 martie a.c., viziunea, misiunea, obiectivele strategice si operaţionale ale organizaţiei în fruntea căreia se află.

La eveniment au participat Președintele Consiliului Județean, Virgiliu-Daniel Nanu, Primarul Ploieştiului, Mihai Polițeanu și Prefectul Județului Prahova – Emil Drăgănescu, sportivi si antrenori ai clubului, reprezentanţi ai cluburilor publice şi private din judeţ, dar şi oameni de sport ai Prahovei.

Cu o transparenţă totală, cu o vizune ambiţioasă prin care CSJ Prahova să devină un club de referință, remarcabil național, cu activități sportive, competiționale, generatoare de spectacol sportive național și international, dar şi cu o misiune care să fie generat un cadru inevitabil, în care, în mod independent, să fie atraşi către sport cel puțin 10% dintre copiii fiecărei generații.

Astfel, CSJ Prahova îşi propune să atingă cifra de 50.000 persoane impactate în maxim 5 ani, ca obiectiv strategic, iar operational să se orienteze către trei piloni bine definiţi: competiții pentru marea masă (juniori și seniori), competiții pentru juniori, nelegitimaţi- în școli, pentru fiecare generație şi realizarea de produse vandabile în sport, cu secțiile actuale (handbal, baschet, volei).

“În fiecare cartier, în fiecare școală, în fiecare comunitate – sportul are un rol. Rolul de a educa, de a sprijini, de a motiva. În fiecare echipă, fiecare antrenor, fiecare organizator – există potențialul de a crea spectacole sportive cu impact emoțional și financiar. Prahova respiră sport. Iar noi alegem să-i oferim cadrul potrivit: baze moderne, competiții vii, parteneriate inteligente și o direcție care pune omul în centrul acțiunii. Vă invit să facem din această direcție o realitate. Să ne implicăm, să creăm, să inspirăm. Prahova merită mai mult decât un club. Merită un simbol. Iar CSJ Prahova devine acel simbol” , a explicat directorul CSJ Prahova.