Norma didactica redusa pentru profesorii cu peste 15 ani vechime?! Motivul?

Cei din conducerea Ministerului Educației dau o veste de impact pentru cadrele didactice și vin cu explicații: „Știm că efortul depus de profesori nu este unul ușor. Zi de zi, aceștia sunt aproape de elevi, se implică cu totul în educația lor și fac față cu succes tuturor provocărilor care apar. Iar pentru toate acestea și multe altele, ei merită să fie răsplătiți.

Prin noile Legi ale Educației, prețuim și recompensăm munca profesorilor noștri prin reducerea normei didactice după 15 ani”.

„Astfel, ei vor putea petrece mai puține ore la catedră și vor avea mai mult timp liber pentru ceea ce le place”, transmit reprezentanții Ministerului de resort.

Conform proiectului de lege, prevederile se vor aplica pentru următoarele categorii de cadre didactice care au gradul didactic I:

– profesorii din învățământul gimnazial, liceal și postliceal, profesorii din unitățile și clasele cu program integrat și suplimentar de artă și sportiv, precum și din unitățile de educație extrașcolară, care au dobândit cel puțin licențierea în cariera didactică;

– profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori care au dobândit cel puțin licențierea în cariera didactică;

– personalul didactic de predare din învățământul special.

Întrebarea care se pune, firesc, ar fi: cum s-ar putea aplica această măsură sau una compensatorie și în cazul cadrelor didactice din învățământul primar sau preșcolar, acolo unde este destul de dificil, deoarece o învățătoare sau o educatoare ține întreg programul, „da capo al fine”?