Nicolas Simion este unul din cei mai reprezentativi jazzmeni pe care i-a dat România, mai mult ca sigur cel mai cunoscut, cel mai fecund și activ pe scenele internaționale în ultimele două decenii. Compozitor, saxofonist, clarinetist, lider al unor formațiuni de jazz, aranjeur, editor și prezent ca interpret pe circa 60 de discuri, multe din ele apărute sub eticheta companiei 7 Dreams Records pe care a creat-o în Germania, la Köln, unde s-a stabilit de aproximativ 20 de ani, brașoveanul la origine Nicolas Simion se bucură de notorietate internațională și respect printre confrații săi. Se bucură și de numeroase aprecieri favorabile în presa internațională.
Joi, în cea de-a doua seară tradiționalului Ploiești Jazz Festival, saxofonistul de talie internațională a bucurat publicul cu o suită de compoziții propria și nu numai, totul în vibrația virtuozității. Vum era și firesc, printre darurile musicale s-au numărat și câteva piese configrate în stilul său, purtând peceți și metafore preluate din folclorul autentic, din flonul tezaurului moștenit și care, mulțumită structurii lor compoziționale, a acelei magii greu de cuprins în cuvinte, specifică creațiilor străbune, se potrivesc „mănușă” în arhitectura jazzistică.
Firește, asta ne-a trezit interesul în mod special și l-am întrebat pe minunatul artist de ce a ales, de ce preferă astfel de abordări, astfel de „lucrături filigranate” pe filon folcloric. Răspunsul ne-a umplut sufletul: „sincer, ața cred că mă simt ACASĂ în jazz”… Ce frumos, ce limpede, ce… nobil… Să-ți iei strai de folclor românesc într-o carieră în lumea jazz-ului!
… Ținând seamă, în acest context, că Nicolas Simion este… ardelean, asta explică multe…
Unul din criticii de jazz britanici vorbea laudativ despre felul în care Simion „sculptează cu saxofonul său sopran un sunet estic înrădăcinat în folclor, înrămat într-un cadru post-bop”, și după ce amintea că în activitatea sa din trecut a apărut pe scenă alături de mari personalități, ca saxofonistul Lee Konitz, trompetistul Tomasz Stanko și basistul Lonnie Plaxico, îl lăuda pentru „superba sa prezență scenică și talent narativ ca lider de grup”.
Nicolas Simion: „M-am născut la Dumbrăvița, e un sat lîngă Brașov, și primii ani ai copilăriei i-am petrecut la țară, am făcut școala primară acolo, primele patru clase și am ascultat mai întîi muzică populară, ce se cînta acolo, folclor. Apoi am continuat din clasa a V-a la Brașov, la Liceul de Muzică, unde am studiat clarinetul și pianul și apoi am venit la București în 1979, la Conservator, unde am făcut secția pedagogică și din 1983 sînt liber profesionist”.
Pentru cei care-l cunosc mai puţin, trebuie știut faptul că saxofonistul, compozitorul, şeful de formaţie Nicolas Simion şi-a început studiile muzicale la Liceul de Artă din Braşov, studii desăvârşite pe băncile Conservatorului bucureştean unde s-a pregătit temeinic în domeniul marii muzici. După terminarea studenţiei la Conservator (absolvit în 1983), a luat timp de trei-patru ani lecţii particulare de dirijat cu maestrul baghetei Constantin Bugeanu şi de compoziţie cu profesorul Nicolae Coman. Animat de un spirit de creativă cutezanţă exploratorie, a devenit poli-instrumentist autodidact (saxofoane, bas-clarinet, taragot, flaut), debutând în jazz în anii ’80.
Nicolas Simion a înregistrat aproape patru decenii de carieră neîntreruptă: în peioada 1981-1988 a activat în România, la Bucureşti, între 1989 şi 1998 la Viena, iar din 1998 până în prezent la Koln, în Germania.
Definitoriu pentru ascensiunea sa pe treptele consacrării a fost fructuosul interval de timp raportat la existenţa grupului „Opus 4” pe care el însuşi l-a alcătuit în 1985, cu Puiu Pascu – pian, Virgil Popescu – bas electric, Titi Herescu – baterie, din formula a doua a acestui combo făcând parte pianistul Mircea Tiberian, bas-istul Cătălin Rotaru, bateristul Eugen Nichiteanu, desigur saxofonistul Nicolas Simion, plus saxofonistul Dan Mîndrilă drept invitat permanent. În a doua jumătate a anilor ’80, „Opus 4” şi Dan Mîndrilă au susţinut un număr record de concerte, într-un număr record de oraşe! În paralel, Nicolas Simion s-a făcut apreciat în ipostază de solist (la saxofon) sau de dirijor al orchestrelor simfonice din Braşov, Târgu Mureş, Bacău, Sibiu, Ploieşti, Radio-Bucureşti.
Artist al cărui nume figurează pe genericele a peste 50 de discuri – devenind astfel muzicianul român de gen cu cea mai bogată discografie –, Nicolas Simion s-a impus în ultimii ani drept cel mai notoriu reprezentant peste hotare al jazz-ului românesc, lui conferindu-i-se de altfel, în primii ani ai mileniului, Premiul pentru cel mai valoros muzician român din diaspora.
Nicolas Simion s-a afirmat totodată drept unul din cei mai oportuni, mai determinaţi muzicieni pentru programele „Classic meets Jazz”, în acest sens fiind de menţionat colaborările cu filarmonicile din Iaşi, Timişoara, Braşov, Sibiu, Oradea, Orchestra Naţională Radio Bucureşti, Filarmonica „George Enescu” etc. Este laureat al premiului „Theodor Körner Förderpreis” (1995) acordat de Ministerul Culturii din Austria pentru baletul „The Unfinished Square” (lucrare concepută pentru orchestră, combo de jazz, trei dansatori şi un recitator). De mare succes s-au bucurat piesele pentru cvartet de saxofoane, cvintetul de alămuri „Vergangene Zeiten”, opus-ul „Canzoniere Sacrale” – comandă ORF (Radio Austria) pentru Festivalul „Zeit Ton Musik” din 1999, amplă lucrare pe teme religioase, pentru orchestră, cor şi combo de jazz, concretizată sonor şi de filarmonicile din Iaşi, Bucureşti (Orchestra Naţională Radio), Braşov, Timişoara, Arad, ca şi „Balkanella” pentru quintet instrumental. Alte compoziţii pentru ansamblu mare: la 22 decembrie 2006, în concert la Iaşi cu Filarmonica „Moldova” avându-l ca dirijor pe Sabin Păutza, s-a cântat în primă audiţie lucrarea „Hommage a Richard Oschanitzky”, creată pentru combo de jazz şi orchestră de coarde, iar în 5 iulie 2007 a fost oferită publicului în premieră, împreună cu Filarmonica din Sibiu, lucrarea intitulată „Ecouri de la Răşinari” dedicată lui Emil Cioran.
În septembrie 2004, Nicolas Simion a colaborat în calitate de solist instrumentist şi de compozitor cu una dintre cele mai prestigioase formaţii de gen europene – „WDR Big Band” din Köln, în realizarea programului intitulat „Balkan Jazz”, aranjor şi dirijor fiind renumitul muzician american Bill Dobbins. În aprilie 2005 interpretul transilvănean a avut prilejul de a tălmăci cu notabil succes „Concertul pentru saxofon şi orchestră” de Sabin Păutza în Plainfield, New Jersey (SUA), sub bagheta compozitorului!
O menţiune specială se cuvine a fi consemnată în legătură cu atât de reuşitul album „Romanian Impressions”, unicul CD al său de autor înregistrat cu o distribuţie exclusiv românească, ce i-a cuprins pe valoroşii interpreţi Luiza Zan – singura vocalistă din discografie şi Sorin Romanescu – ghitară.
Neîndoielnic, Nicolas Simion este şi rămâne unul dintre puţinii, dacă nu unicul muzician al nostru care continuă în contemporaneitate, pe linia de filiaţie deschisă de un Jancy Körössy, un Richard Oschanitzky, un Johnny Răducanu, tradiţia configurării unui crez stilistic şi conceptual.
