Ne reintalnim cu Ploiesti JAZZ Trio, in a doua seara a Jazz on the Rooftop. Invitatul special- Costel Nitescu

AȘA CEVA NU SE RATEAZĂ!

Ploiești JAZZ Trio revine pe scena ploieșteană în cea de a doua seară a festivalului Jazz on the Rooftop 2024 promițând, așa cum ne-au obișnuit deja, o explozie de ritmuri de jazz, armonii inedite, piese cunoscute și îndrăgite și multă dragoste pentru acest tip de muzică. Fondat oficial în 2017 ca ansamblu al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, Ploiești JAZZ Trio îi are în componență pe Sorin Zlat – pian, Răzvan Cojanu – contrabass (și liderul formației) și Laurențiu Ștefan – tobe, devenind una dintre cele mai apreciate și solicitate formații de jazz din România și din străinătate, cu numeroase concerte în Elveția, SUA, Spania, Israel, Belgia, Turcia, Franța, Italia, Anglia, Olanda. Cei trei artiști au urcat pe scenă alături de muzicieni de jazz de renume internațional precum Lee Ritenour, Ravi Coltrane, Brandford Marsalis, Nicolas Simion, Daphna Levy, Stefano Bedetti, Joey Calderazzo și Tito Puente și au realizat colaborări fabuloase cu Jean-Michel Aublet, Lionel Vaudano, Michael J. Parlett, Tommy Clayden, Andy Davies, Dennis Marks și Clyde Connor etc.

Sâmbătă, 24 august 2024 ora 21.00, Ploiești Jazz Trio îl are ca invitat pe violonistul Costel Nițescu, considerat de critici și de melomani cel mai bun interpret de jazz manouche, cu un talent și naturalețe în arta improvizatorică nemaiîntâlnite. Alături de Tchavolo Schmitt Quartet, Mandino Reinhardt, Angelo Debarre, Didier Lockwood, Marcel Loeffler, Stochelo Rosenberg și mulți alți artiști renumiți a oferit concerte memorabile și originale, experiențe pline de culoare și sonorități cu adevărat inedite. Bucurându-se de o educație muzicală clasică încă de mic în perioada în care s-a stabilit în Franța a studiat (ca autodidact) swing-ul marilor Stéphane Grappelli și Django Reinhardt.

Absolvent al Facultății de Muzică „George Enescu” din Iași, specializarea clarinet, Sorin Zlat a fost atras de muzica de jazz încă din primii ani de facultate, explorând și studiind lucrările marilor artiști din istoria jazz-ului. În 2011 a finalizat studiile de masterat – jazz-pian, în cadrul Universității Naționale de Muzică din București, sub îndrumarea profesorului Mircea Tiberian. Unul dintre cei mai apreciați pianiști de jazz ai noii generații de muzicieni, Sorin Zlat este câștigătorul Marelui Premiu la Competiția Internațională de Jazz din Jacksonviile, Florida (SUA), devenind astfel primul pianist non-american care a obținut acest trofeu în peste 30 de ani de istorie a concursului.

Contrabasist, chitarist basist, compozitor, orchestrator și aranjor, Răzvan Cojanu este absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, cu studii de masterat (jazz) sub îndrumarea profesorului Mircea Tiberian. Bandleader al Ploiești Jazz Trio, Dirijor al Big-Band-ului Ploiești Jazz Society din cadrul Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești în perioada 2019-2022, curator al Festivalului de Jazz din Ploiești și șef de catedră departamentul de jazz al Liceului de Artă „Carmen Sylva” Ploiești, Răzvan Cojanu are o experiență vastă, colaborând cu cei mai talentați și solicitați muzicieni din lume.

Laurențiu Ștefan, absolvent al Universității Naționale de Muzică din București (secțiile de percuție și jazz), a colaborat cu Big Band-ul Radio Difuziunii Române, condus de Ionel Tudor și a câștigat premii și distincții la festivalurile și concursurile de profil. Alături de Ploiești Jazz Trio, Laurențiu Ștefan a promovat jazz-ul românesc pe cele mai prestigioase scene, alături de nume importante precum Aura Urziceanu, Anca Parghel ori pianiștii Ianci Körössy și Marius Pop.