*****Teoretic: Ziua Națională Constantin Brâncuși este (asta e numai așa, scris… Teoria ca teoria, practica ne omoară,nu-i așa?!?!?!) marcată în fiecare an la data de 19 februarie, ziua nașterii marelui sculptor român. Astfel, data de 19 februarie este un prilej deosebit de a sărbători nu doar ziua de naștere a marelui artist, ci și contribuția acestuia în sculptura modernă
Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița, Peștișani, Gorj, România– d. 16 martie 1957, Paris, Franța) a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales membru postum al Academiei Române. Francezii și americanii îl desemnează, cel mai adesea, doar prin numele de familie, pe care îl scriu fără semne diacritice, Brancusi, pronunțându-l după regulile de pronunțare ale limbii franceze.
***Scuptorul s-a remarcat prin contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană.
Viziunea lui Brâncuși asupra vieții era influențată atât de Platon cât și de conceptele filosofilor orientali.
Brâncuși este, neîndoielnic, un asemenea moment al conștiinței artei moderne, care concentrează sensurile unei întregi ere a evoluției spiritului creator.
Reprezentant al mișcării artistice moderne, Constantin Brâncuși este considerat de mulți ca fiind cel important sculptor al secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avantgardei pariziene.
Anii de început
Născut la 19 februarie 1876, la Hobița, Gorj, Constantin era al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși (1833-1885) și Maria Brâncuși (1851-1919). Prima clasă primară a făcut-o la Peștișani, apoi a continuat școala la Brădiceni. Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi.
În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din materiale găsite în prăvălie. Găsindu-se că ar fi de cuviință să dezvolte aceste abilități, el s-a înscris cu bursă la Școala de Arte și Meserii din Craiova.
După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova (1894 – 1898) vine la București unde absolvă Școala de bellearte în 1902. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitellius obține „mențiune onorabilă”, Cap al lui Laocoon din 1900 obține medalia de bronz, iar Studiu din 1901 câștigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorșeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări face ca Ecorșeul să fie folosit în școlile românești de medicină, după ce s-au făcut câteva copii; Marcel Duchamp a inclus fotografia Ecorșeului în expoziția organizată la sfârșitul anului 1933 la Galeria Brummer din New York City.
În 1903 primește prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București. Acest bust a fost comandat de un consiliu format de fostul său profesor Dimitrie Gerota, pentru a îl ajuta pe Brâncuși să plătească drumul până la Paris. Plata pentru monument a fost împărțită în două tranșe, prima jumătate fiind plătită înainte ca să înceapă lucrul, iar a doua tranșă după ce Brâncuși a terminat bustul. Când a terminat lucrarea, aceasta a fost prezentată în fața consiliului, dar recepția a fost nesatisfăcătoare, diferite persoane din consiliu având opinii contrarii despre caracteristicile fizice ale generalului, spre exemplu cerând micșorarea nasului, și de asemenea păreri diferite în legătură cu poziționarea epoleților. Înfuriat de inabilitatea consiliului de a înțelege sculptura, Brâncuși pleacă din sala de ședințe în mirarea tuturor, fără a primi a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franța, decizând să pacurgă drumul către Paris pe jos.
La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuși au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane. Perioada dintre 1897 și 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă de cunoștințe și îndemânare, dar și de căutarea a diferite soluții de modelare a materialelor. După 1905, viziunea artistului a devenit mai clară și mai puternică. Ca o consecință imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o evoluție rapidă, astfel încât, începând încă din 1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe artistul Brâncuși de mai târziu, acela care va urma să intre în conștiința universală.
Din această perioadă datează operele:
1897 – Craiova – Bustul lui Gheorghe Chițu
1898 – București – Bustul Vitellius
1900 – București – Capul lui Laocoon
1902 – București – Ecorșeul
1902, probabil ianuarie – București – statuetă simbolizând muzica corală românească
1902, octombrie – Craiova – bustul lui Ion Georgescu-Gorjan
1903 – București – Bustul generalului Carol Davila
1905 – Paris – Orgoliu
1906 – Paris – Copil – ghips
1906 – Paris – Supliciu – piatră
1906 – Paris – Cap de copil – bronz
1906 – Paris – bustul Victoriei Vaschide
1906 – Paris – bustul doctorului Zaharia Samfirescu
1906 – Paris – portretul pictorului Nicolae Dărăscu
Constantin Brâncuși a expus pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts și la Salon d’Automne din Paris în 1906. Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu. În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse și intră în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. A început lucrul la Rugăciune, o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău. În 1909 revine pentru scurt timp în România și participă la „Expoziția oficială de pictură, sculptură și arhitectură”. Juriul Expoziției, prezidat de Spiru Haret acordă premiul II ex aequo lui Brâncuși, Paciurea, Steriadi, Petrașcu, Theodorescu-Sion. Colecționarul de artă Anastase Simu îi cumpără sculptura Somnul iar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu este achiziționat de Ministerul Instrucțiunii Publice.
Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany.
Brâncuși. Un ARTIST. Un EROU prin tot ceea ce a făcut-pentru noi, pentru arta universală. O INIMĂ. O IUBIRE. LUMINĂ INFINITĂ pentru vremea în care a trăit și pentru totdeauna. Pentru aici și pentru… pretutindeni… Un om, un ROMÂN. Un țăran fabulous ce întruchipează (da, la prezentul continuu) spusa lui Blaga: „veșnicia s-a născut la sat”.
Buuun! 19 februarie. (întâmplător, dar ce frumos!!! DUMINICĂ- și EL, ARTISTUL, ni-i pururea duminică adânc, în inimă, undeva) Ziua Națională Brâncuși. Așa, și??? Niciun Muzeu din Ploiești- nici ăl de Artă, nici ăl de Istorie (la urma urmelor, Brâncuși, a scris istorie într-ale artei, într-ale sentimentelor, într-ale românismului, chiar dacă… mare parte din viață a trăit la Paris și… E AL NOSTRU, AL TUTUROR) nu au transmis (măcar așa, pe „FB”-Facebook) vreun mesaj privitor la această sărbătoare națională. Păi cum așa ceva, cum să transmită? Ce-are hăis cu cea?! Păi Brâncuși e… ăla, din Gorj, ce s-avem noi cu el și… a mai trăit și la Paris (și-acolo are muzeu!- în România NU!!!). Azi e Ziua Națională Brâncuși!
*Teoretic: Ziua Națională Constantin Brâncuși este (asta e numai așa, scris… Teoria ca teoria, practica ne omoară,nu-I așa?!?!?!) marcată în fiecare an la data de 19 februarie, ziua nașterii marelui sculptor român. Astfel, data de 19 februarie este un prilej deosebit de a sărbători nu doar ziua de naștere a marelui artist, ci și contribuția acestuia în sculptura modernă.
Din anul 2005, data de 19 februarie este stabilită sărbătoare națională, Ziua Brâncuși. Legea a fost creată ca o reparație morală față de refuzul și umilirea lui Brâncuși de către statul român.
Criticii de specialitate spun că Brâncuși a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual. În opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea al țăranului român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realității.
Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât și importanța acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui Brâncuși. Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.
Sentiment personal: Ce fericire… Al meu m-a dus special la Paris să vizităm Atelierul lui Brâncuși!
Foto: Facebook, ziare.com
