NA, POZNA: Accident la primele ore ale diminetii, pe Bulevard in zona unde tocmai a intrat in funciune, IN PREMIERA un nou sistem de semaforizare!

Accident în această dimineață, pe o „ceață grozavă”, pe Bulevardul Independenței. CULMEA, evenimentul s-a produs în intersecția de la statuia lui Radu Stanian, unde Primăria  Ploiești tocmai a anunțat joi seară că de azi intră în funcțiune, noul sistem de semaforizare.

„La locul evenimentului, au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă (cu medic).

Este vorba despre o coliziune între două autoturisme (dintre care unul parcat), precum și cei doi ocupanți ai autoturismului aflat în mișcare. Acesta s-a răsturnat, rezultând rănirea celor doi ocupanți. Aceștia prezintă multiple traumatisme, însa se află în stare de conștiență. Li se acordă îngrijiri medicale la fața locului”, au transmis reprezentanții ISU Prahova.

Traficul rutier a fost restricționat destul de mult timp pe strada Golești, dar, din fericire, circulația pe Bd. Independenței nu a fost afectată major. IJP Prahova a informat că o femeie este asistată medical la fața locului.

În urma coliziunii a fost rănit, însă, și un pieton, care a primit îngrijiri medicale la fața locului și ulterior a fost transportat la UPU Ploiești, dupăcumau precizat reprezentanții ISU Prahova. De asemenea, unul dintre ocupanții autoturismului răsturnat a ajuns la spital.

Celălalt ocupant a refuzat transportul la o unitate spitalicească.

Foto: ISU Prahova, INFO TRAFIC PRAHOVA