ABSOLUT ONORAT: În perioada 9–12 ianuarie 2026, Filarmonica „Paul Constantinescu” – Ploiești va susține un turneu național de Anul Nou, un proiect artistic de anvergură, realizat în colaborare cu artiști din renumite orchestre din Germania și sub bagheta dirijorului german Dieter Holzapfel.
Acest turneu marchează încă un moment important în parcursul artistic al Filarmonicii Ploiești, confirmând poziția instituției ca actor cultural activ și relevant pe scena muzicală națională. Prezența Orchestrei Simfonice ploieștene în patru dintre cele mai prestigioase săli de concert din România – Ploiești, Sibiu, Brașov și Ateneul Român din București – reprezintă o reconfirmare a valorii sale artistice și a capacității de a construi proiecte culturale consistente, cu deschidere internațională.
Turneul va debuta la Ploiești, pe 9 ianuarie 2026, unde concertul este deja sold out, un semn clar al atașamentului publicului local față de instituția sa de cultură. Următoarea oprire este Sibiu, pe 10 ianuarie 2026, în Sala Thalia – Filarmonica de Stat Sibiu, un spațiu emblematic al vieții muzicale românești, unde Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești va aduce publicului eleganța și strălucirea tradiției vieneze.
Programul artistic al concertelor este alcătuit din lucrări de largă popularitate din creația compozitorilor familiei Strauss, alături de pagini semnate de Franz von Suppé, Bedřich Smetana, Paul Lincke și Otto Nicolai, un repertoriu care a consacrat concertele de Anul Nou ca adevărate sărbători muzicale.
După concertul de la Filarmonica de Stat Sibiu, turneul va continua la Brașov (11 ianuarie 2026, Sala Patria – Filarmonica Brașov) și se va încheia la București, pe scena Ateneul Roman (12 ianuarie 2026), una dintre cele mai importante și simbolice săli de concert ale țării. Revenirea Filarmonicii „Paul Constantinescu” pe scena Ateneului Român confirmă maturitatea artistică a orchestrei și recunoașterea de care aceasta se bucură la nivel național.
Într-adevăr, Turneul New Year Concert 2026 nu este doar o serie de concerte, ci o declarație de continuitate, excelență și respect față de public. Este expresia unui demers artistic coerent, care își propune să transforme începutul de an într-un moment de întâlnire cu muzica de cea mai bună calitate.
Concertul de la Filarmonica de Stat Sibiu începe la ora 19:00 și oferă publicului ocazia de a fi parte dintr-un proiect muzical care confirmă că Filarmonica „Paul Constantinescu” – Ploiești este, astăzi, o instituție de referință în peisajul cultural românesc.

