Mos Craciun a luat chipul muzicii, in concertul care a bucurat ploiestenii cu celebrul „Spargator de nuci”!

„Aseară, în sala Palatului de Justiție din Ploiești,  a avut loc ultimul concert al acestui an și al acestui sezon cu aromă de sărbătoare, pe care nu-l puteam încheia decât într-un stil fastuos, așa cum ne place nouă: cu o premieră atât pentru noi cât și pentru orașul nostru – muzica fermecătoare a baletui Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski, un adevărat dar de Crăciun pentru suflet, atât pentru copii cât și pentru adulți. O muzică fabuloasă, cu o poveste superbă ce creează o atmosferă de vis, povestitori fiind Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești, sub bagheta talentatului dirijor Cristian Spătaru, alături de vocile minunate și armonioase ale corului de copii „Allegrezza” al Colegiului de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești (coordonator Adela Dumitru).

Deși a fost o adevărată provocare pentru noi să dăm viață acestui proiect, condițiile nefiind  tocmai de partea noastră, cu ajutorul unei proiecții video realizată de Magdy M. Hawash am reușit să oferim publicului ploieștean un concept modern al baletului ceaikovskian.

Cu o mobilizare de forțe de proporții (80 de instrumentiști, 60 de copii în cor, ingineri de sunet și de lumini, livestreaming etc) și cu o echipă ambițioasă am oferit publicului o seară excelentă, magică, de neuitat și emoționantă, cu o interpretare extraordinară a faimosului balet.

Mulțumim celor peste 600 de spectatori care au primit darul nostru cu entuziasm, mulțumire, aplauze furtunoase și, nu în ultimul rând, cu încredere în noi și în ideile noastre! Mulțumirile noastre merg și către doamna Ileana Militaru de la Scoala de Flori pentru buchetele pline de culoare oferite invitaților noștri la fiecare eveniment organizat”, a transmis conducerea Filarmonicii ploiștene.

Reverberațiile unui eveniment de înaltă ținută, de parcă însuși Crăciunul ar fi luat chipul muzicii, al unei povești muzicale care, atît de inspirat, a înfrățit generații de artiști, aplauze, voci, instrumente și har… de dragul ARTEI.

 O minunăție!

 Avem atâta nevoie de atfel de evenimente! Cu cât mai multe, cu atât mai bine!
Reverență!