Momente de reculegere si omagiu pentru EROI, de Inaltare, in toate unitatile de invatamant

Susținem, firesc, în spiritul dragostei de neam și al respectului cuvenit EROILOR, o asemenea inițiativă: Ministerul Educației a transmis  o notă către Inspectoratele Școlare prin care, se solicit ca, în perioada 10 până pe 13 iunie, în toate școlile, să fie organizate „programe de Ziua Eroilor” , iar în data 13 iunie, la ora 12.00, de ziua Înălțării Domnului, când omagiem EROII neamului, toți elevii și studenții  să țină un moment de reculegere.

„În data de 13 iunie 2024 – Ziua Eroilor, la ora 12, în toate lăcaşurile de cult se trag clopotele, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ se păstrează un moment de reculegere. Festivităţile de comemorare a eroilor încep după oficierea Sfintei Liturghii la sărbătoarea Înălţării Domnului”, transmit reprezentanții Ministerului Educației.

*Ziua Eroilor este o sărbătoare națională din România pentru comemorarea bărbaților și femeilor care au murit în timp ce serveau în forțele armate. În România prin Decretul nr. 1913 din 4 mai 1920 s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului, dată reconfirmată prin Legea pentru cinstirea memoriei eroilor căzuți, prin confirmare la data de 24 august 1920 și promulgată prin decretul 3530 din 2 septembrie 1920. Data sărbătorii a fost reconfirmată în 1940, într-un moment tragic pentru țară. În timpul comunismului prin Decretul nr. 71/1948, data a fost schimbată la 9 mai, reconfirmată prin Decretul 117/1977, dar după 1989 s-a revenit la cee ace s-a stabilit inițial.