Cu toate că, inițial, se anunțase o mini-vacanță pentru perioada 25-30 septembrie, autoritățile s-au răzgândit la numai câteva ore distanță de la anunț.
Ministrul Educației Monica Anisie a precizat că, practic, elevii nu vor merge la școală în 25, 28 și 29 septembrie – adică în zilele de vineri, luni și marți, înainte și după alegeri. DAR ASTA NU ÎNSEAMNĂ, ÎN FAPT, MINI-VACANȚĂ! Cursurile se vor desfășura peste tot în sistem ONLINE!
“Chiar dacă se închid şi se suspendă cursurile fizic, orele vor continua online. La nivel național se vor închide toate unitățile de învățământ vineri, luni și marți în vederea desfăşurării alegerilor. Luni dimineaţa va avea loc o consultare cu asociaţiile comunelor, oraşelor şi municipiilor şi uniunea consiliilor judeţene cu Ministerul Educaţiei prin care să stabilim dacă se vor închide şi vineri, în funcţie de localităţile şi şcolile în care se desfăşoară procesul educaţional”, a declarat vineri seară Monica Anisie.

