Printr-o inițiativă absolut admirabilă, Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești a adus azi în fața publicului, la sediul Primăriei, un moment special, bun de… pus la inima gândului. Totul prin ideea de a-l invita pe meșterul popular și artistul plastic Petre Ghițeanu, recunoscut pentru lucrările sale în lemn, care să pună în luminămeșteșugul cioplitului în lemn.





Publicul a avut ocazia să admire o expoziție de linguri sculptate manual, inspirate din universul poetic eminescian, în care s-au regăsit simboluri precum apa, codrul, stelele, Luceafărul și iubirea. Expoziția a fost prezentată chiar de autor, care a oferit explicații despre simbolistica lucrărilor și a completat momentul cu o intervenție artistică vocală și instrumentală, acompaniată de chitară.


