Masuri dispuse după izbucnirea incendiului din Mimiu

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova a avut loc luni, ca urmare a incendiului din zona Mimiu din Ploiești.

 

Ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a avut ca temă analizarea consecințelor poluării mediului și posibilul impact asupra sănătății populației, generate de incendiul din zona de sud a Ploieștiului.

 

Autoritățile prezente au ajuns la concluzia că nu au fost depășite valorile limită admise la indicatorii analizați în aer, dar având în vedere valoarea apropiată de limita maximă a indicatorului monoxid de carbon înregistrat astăzi la ora 14,20 și a prognozei meteo nefavorabile asigurării unei dispersii a emisiilor, s-a luat măsura monitorizării orare de către Agenția de Mediu Prahova a evoluției acestor indicatori.

 

„Precizăm că la orele 16.30 valoarea măsurată la indicatorul monoxid de carbon a manifestat tendințe de scădere, ajungând la o valoare mai mică de 1 miligram/mc. În situația puțin probabilă a înregistrării unor valori mari a monoxidului de carbon, în cadrul CJSU Prahova s-au stabilit măsuri proactive și de intervenție pentru protecția sănătății populației și aducere la stare de normalitate”, a anunțat Prefectura Prahova.

 

Totodată, Ministerul Mediului, în colaborare cu Institutul Național de Cercetare Aerospațială (INCAS) a dispus o recunoaștere a zonei respective cu un aerolaborator special pentru determinări amănunțite legate de calitatea aerului, se arată într-un comunicat al Prefecturii Prahova.

 

„Recomandăm populației să respecte instrucțiunile autorităților, deja comunicate, să rămână în locuințe până la stingerea incendiului, să evite deplasarea în zona de manifestare a incendiului, să închidă ușile și ferestrele locuințelor pentru evitarea fumului generat de incendiu și să părăsească zona de manifestarea și să identifice locuri sigure aerisite”, este recomandarea lansată de autorități.

 

Incendiul a izbucnit duminică la un depozit situat pe strada Mimiu din Ploiești. Zeci de pompieri militari s-au luptat să stingă focul care s-a manifestat violent, cu degajare mare de fum.