Maria Finichiu: o dascalita, o binecuvantare. Un om care face minuni cu elevii cu dizabilitati

Asta nu e doar o… poveste de succes. E, cumva, o definiție a dragostei, a dăruirii, a asumării… un sport al inimii și minții, prin implicare, inspirație și har. Cam așa poți descrie viața și activitatea celei căreia,în această toamnă, i-a fost decernat titlul PROFESORUL ANULUI la Ploiești: MARIA FINICHIU. Profesor de educație fizică, DASCĂL în toată puterea cuvântului, la Centrul de Educație Incluzivă Nr.2 (Școala Specială Nr.2) Ploiești.

Un om cu o carieră cât un munte, un om delicat, frumos și implicat. Maria Finichiu. O dăscăliță a cărei amprentă a înrâurit destinele a zeci, sute de copii suferinzi, cu dizabilități, care au descoperit în sport, mulțumită dumneaei, o bucurie, o șansă, un minunat fel de a-și trăi împlinirile și copilăria.

Multe de spus, multe de povestit. Din „mierea” unui om care sfințește locul

Originară din Herculane, dintr-o familie simplă cu patru copii care… toți au iubit și au făcut sport, Maria Finichiu și-a dorit încă din… copilărie, din adolescență să devină profesor de sport. Cu o inimă… greu de cuprins în cuvinte, ușor-ușor, s-a hotărât să urmeze această carieră, întâi urmând cursurile unui liceu Sportiv la Craiova, apoi, studiile universitare, la București, cu specializare în cultură fizică medicală. Frumoasă potrivire, acolo, pe băncile facultății, și-a cunoscut jumătatea, firește… tot profesor de sport!

De acolo, viața și destinul i-a adus în cale diverse catedre, din județul Buzău la Coțofenești pe Valea Slănicului sau la Florești, de la Liceu Economic (actualmente „Virgil Madgearu”) la Liceul Auto, dar și unele școli din Ploiești. Imediat după 1990, întâmplarea a făcut să ajungă acolo unde, iată, este și azi, printre copiii care luptă atroce cu boala, copiii care, poate nu se pot exprima, dar se bucură ca nimeni alții, care, datorită acestui OM FRUMOS… fac exerciții la bârnă, la paralele, înoată, joacă baschet sau fotbal și strălucesc pe podium… în țară dar și peste hotare.

Da, am fost acolo, la Centrul de EDUCAȚIE INCLUZIVĂ să stăm de vorbă, să o cunoaștem. Ne-au inundat bucuria și zâmbetul uriaș al copiilor care intrau nerăbdători în sala de exerciții. Ne-a cuprins și pe noi tropotul pașilor mărunți dar grăbiți ai copiilor care întrebau parcă, din priviri, ce noi exerciții au de făcut.

Aproape că nici nu mai era nevoie de dialogul nostru, că totul se înțelegea din gesturile și emoțiile acelor copii care, acolo, în prag, parcă lăsau deoparte suferința și diagnosticele din buletinele medicale. ABSOLUT IMPRESIONANT!

Au urmat clipe uriașe de povestiri, de amintiri, de praguri dintre emoția unor trăiri de demult, dar și povestea unui lung șir de competiții. Competiții și evenimente unde acei copii speciali, pe care mulți îi ignoră sau în fața cărora, pe stradă, mulți, din păcate, își răsucesc înadins privirea, reușesc imposibilul: exerciții fantastice (adaptate nivelului lor) la paralele, la sol, la bârnă, la atletism, la aruncarea discului, la tot soiul de discipline sportive, totul aureolat de dragostea și harul Mariei Finichiu, dar și de un car de medalii (multe de aur) și premii care, practic schimbă viața copiilor cu dizabilități.

 Interlocutoarea noastră nu a uitat nici să amintească numele a cel puțin două persoane care i-au înrâurit cariera la catedră, două femei puternice și minunate- Prof Petronela Vieru, respectiv Livia Ionescu- fost inspector general pe vremea Inspectoratului pentru Handicapați (vechea structură)- psiholog și logoped de harul căruia se leagă destinele a sute de oameni. În același registru ne-a vorbit și despre colectivul și conducerea Centrului de Educație Incluzivă, dar și despre extroardinara implicare a Fundației Special Olympics.

Elevii Mariei Finichiu au strălucit de la Roma la Sarajevo sau Luxemburg și peste tot în țară. Au fost aplaudați, au uluit publicul și, în egală măsură pe membrii juriilor. Și au înțeles că sportul e o poartă către sănătate, către bucurie, către o copilărie trăită frumos. Dincolo de orice încercări.

…Să vezi, să cunoști toate acestea, să stai de vorbă cu un DASCĂL precum Maria FINICHIU, e o binecuvântare. Stai, cugeți, te umpli de frumos și înțelegi că dacă toți dascălii din România ar fi așa, azi, acum, am fi „mai sus” decât Japonia.