Mai mult decat un mesaj!…

Pandemia de coronavirus ne-a pus pe toți în situații inedite. Noi am încercat să le gestionăm cât mai eficient și, din fericire, până acum am reușit!

Ne-a fost greu când a trebuit să suspendăm activitatea artistică și ne-a fost la fel de greu și s-o reluăm, în condițiile în care restricțiile au fost dure. Le-am înțeles pe deplin importanța și am depus toate eforturile ca virusul să nu ne afecteze nici pe noi, nici pe spectatorii noștri.

Dar cel mai greu ne este acum, când organizarea unuia dintre cele mai dragi proiecte ale noastre, Ploiești Jazz Festival, are un viitor incert.

Ne-am bucura nespus ca, pe 25 noiembrie, să ne reînâlnim cu toții în Sala “Ion Baciu”, nu doar în mediul on-line, iar orchestra simfonică ploieșteană și Maestrul Sabin Păutza să ne ofere un concert demn de marile scene ale lumii. Ne-am bucura ca, în următoarele patru zile, să ascultăm „la noi acasă”, jazz-ul care a bucurat mii și mii de iubitori ai muzicii. Vorbim de nume importante ale acestui gen: Puiu Pascu, Adi Stoenescu, Mircea Tiberian, Marius Vernescu și Sorin Zlat & Ploiești Jazz, Cristian Soleanu Quartet, Sonotera Ensemble (Cătălin Milea), Groove Garden by Sorin Zlat și Ploiesti Big Band Jazz Society.

Să ținem virusul la distanță depinde de toți și de fiecare în parte!

Vă rugăm să respectați toate recomandările medicilor și nu ezitați să cereți acest lucru și apropiaților Dumneavoastră!

Sănătatea este cea mai importantă!

The show must go on!”(mesaj transmis de organizatorii Ploiești Jazz Festival)

Un mesaj. Și… mai mult decât atât. Mult mai mult. Trăiri, speranțe și… dorința de a dărui muzică, de a umple sufletele… Într-un timp altfel, căruia, din nefericire, mulți dintre noi i-au adâncit rănile. Cu iresponabilitate maximă, cu ignoranță, cu atitudini absolut condamnabile, care, iată ne-au adus în acest punct urât, într-o criză de care noi, ceilalți care ne dorim cu adevărat să FIE BINE, vrem să scăpăm cât mai repede, dar cu celeritate, cu omenie, cu conștientizarea măsurilor care se impun, firește…

Cât ne-am dori să ne îmbrățișăm pe aripile jazz-ului, cât ne-am fi bucurat să aplaudăm la scenă deschisă un eveniment ce scrie istorie în România, să ne îmbrățișăm artiștii preferați, să zâmbim și să trăim cu toată dragostea… feeria unică a jazz-ului…!