Lista blocurilor din Ploiesti care vor fi reabilitate termic prin Proiectul european ReHABITA

Agenția pentru Eficiență Energetică și Energii Regenerabile “AE3R Ploiești-Prahova” participă la Proiectul European #ReHABITA, finanțat prin Programul LIFE al Comisiei Europene, alături de Primăria Municipiului Ploiești.

Prin intermediul proiectului LIFE ReHABITA, se va înfiinta la nivelul Primăriei Municipiului Ploiești un birou de tip One-Stop-Shop, unde cetățenii pot accesa informații despre etapele de renovare a clădirilor în care locuiesc. Astfel, cei care doresc să trăiască într-o casă eficientă energetic pot merge la acest birou unic, unde tehnicienii le vor oferi soluții inovatoare privind eficiența energetică, inclusiv mecanisme de finanțare pentru proiectele lor. Acest birou este esențial pentru a ghida procesarea ajutoarelor legate de reabilitare și pentru a îmbunătăți condițiile de locuire, contribuind totodată la combaterea schimbărilor climatice.

Proiectul se concentrează pe reabilitarea termică a locuințelor, oferind soluții personalizate pentru fiecare casă. Prin implementarea unor tehnologii și materiale inovatoare, precum izolația termică avansată, înlocuirea sistemelor de încălzire vechi cu alternative eficiente energetic sau instalarea de panouri solare, ReHABITA aduce o transformare profundă și durabilă în casele celor afectați de “sărăcia energetică:.

În acest sens, ca proiecte pilot în cadrul inițiativei, Primăria Municipiului Ploiești a selectat 9 blocuri de locuințe, însumând 320 de apartamente, în care locuiesc persoane afectate de sărăcia energetică sau care sunt în pericol de a fi afectate de aceasta.Cu o valoare totală a contractului de finanțare de 40.785.829 lei, inclusiv TVA, acest proiect reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii urbane și îmbunătățirea eficienței energetice a locuințelor din Ploiești. Nouă blocuri rezidențiale au fost selectate pentru a beneficia de lucrări de modernizare energetică, după cum urmează:

  1. Bloc 4E, Bulevardul Republicii, nr. 187
  2. Bloc 5A, Bulevardul Republicii, nr. 199A
  3. Bloc 6A – 6B, Bulevardul Republicii, nr.189
  4. Bloc 16A, Bulevardul Republicii, nr. 124
  5. Bloc 16B1, Bulevardul Republicii, nr. 122
  6. Bloc 16B2, Bulevardul Republicii, nr. 122
  7. Bloc 16C, Bulevardul Republicii, nr. 122
  8. Bloc 30D, strada Luminii, nr.2
  9. Bloc 30E, strada Luminii, nr. 4

Lucrările de renovare energetică la aceste blocuri includ:

  • Placarea pereților exteriori cu strat de vată minerală bazaltică de 15 cm grosime și tencuială acrilică structurată de 1,5 mm grosime;
  • Montarea tâmplăriei termoizolante etanșe din PVC cu minim 5 camere de aer și geamuri triple cu strat de argon;
  • Închiderea balcoanelor cu tâmplărie PVC;
  • Termoizolarea planșeului peste ultimul nivel cu termosistem polistiren extrudat de 30 cm grosime;
  • Instalarea sistemelor alternative de producere a energiei din surse regenerabile- panouri fotovoltaice pentru asigurarea iluminatului în clădiri.

Acest proiect este o oportunitate majoră pentru municipiul Ploiești de a îmbunătăți confortul și eficiența energetică a locuințelor, reducând în același timp amprenta de carbon a stocului de cladiri.

Pentru mai multe informații despre proiectul LIFE Rehabita și detaliile specifice ale renovărilor energetice, vizitați site-ul oficial al AE3R Ploiesti-Prahova: https://www.ae3r-ploiesti.ro/ro/rehabita.