Liberalii au un nou consilier local la Ploiesti

Aleșii locali au validat astăzi mandatul consilierului Geta Șerban, următorul supleant pe lista PDL de la alegerile locale din iunie 2012. Noul ales local a depus jurământul în fața Consiliului Local, după ce timp de cinci ședințe proiectul de hotărâre nu a fost votat, consilierii de la Putere eschivându-se de fiecare dată, părăsind chiar ședința CL. Postul de consilier local a devenit vacant după ce Puiu Neagu a pierdut mandatul, printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă. Acesta a fost exclus din PDL, însă a profitat pentru scurtă vreme de Ordonanța 55 și a trecut la PSD.