Leru-i ler… oras pustiu…

O să vă-ntrebați dacă nu cumva greșesc vorbind AȘA despre Ploiești, o reședință de județ arhiplină de magazine pline până târziu, de luminițe de sărbători, de parcări pline până la refuz, de trafic super-aglomerat la ore de vârf.

NU! Nu greșesc! Și spun din nou și apăsat: PLOIEȘTI, oraș pustiu.

DA! Pustiu la suflet, dacă pot spune astfel. Toți aleargă disperați la supermarket după magia și goana pentru cele mai sofisticate și strălucitoare cadouri, dacă se poate… să fie și cele mai scumpe, se fac serbări pe la școli și grădinițe, dar… în rest… Orașul e pustiu. DE ANI BUNI, n-am mai văzut un copil colindând după tradiții, pe străzi, pe scările blocurilor, prin parcurile de joacă… Rar, vin doi tineri care cântă foarte frumos, undeva, prin zona vest sau prin sud. Sunt, probabil absolvenți ai vreunor cursuri de canto. Se simte vocea lucrată și… bunul simț. ATÂT.

Pe vremuri, prin anii ‘90 , eram atât de fericită să-mi văd copilul colindând prin cartier și chiar prin împrejurimi, până târziu, cu trăistuța din etamină cu motive naționale cu care apoi se întorcea… plină de dulciuri și covrigi, iar el îmbujorat și fericit că el și prietenii lui au dus oamenilor vestea Crăciunului…

Sunt, cred, mai bine de 10, 15 ani de când n-am mai văzut copii, așa, de grădiniță sau mai mari care să meargă cu colindul pe la vecini, prin cartiere… posibil că nu-i mai îndeamnă nimeni. Îi duc părinții la mall, la fast-food și în întreabă în fața vitrinelor colorate ce tabletă sau ce super-telefon vor. Nu-i mai încântă nici ursuleții de pluș, nici păpușile cu rochii de dantelă, nici jucărelele sub formă de spiriduși. Cât despre colinde… ce mai fac (dacă mai fac) pe la școală, în treacăt sau pentru vreo acțiune, pe la vreun muzeu, unde întreabă mai întâi dacă după… vor ajunge și la fast food.

O, Moșule, te-oi încrunta?!? Auzi și tu tăcerea surdă a zidurilor și pustiul parcurilor în care copii stau călări pe bănci cu ochii țintă la telefoane, nemaiștiind să joace „Leapșa” sau „Zăresc un prinț călare”, aici, în orașul în care nu se mai aude nicăieri vreun colind cântat în ecoul aleilor dintre blocuri sau pe la gardurile caselor… CE TRIST! Nici măcar nu ne dăm seama!

Și, totuși, în sute de sate din Bucovina sau din Ardeal, tradiția-i lege, iar copiii sunt învățați de la cea mai fragedă vârstă rostul colindelor…

N.I.

foto: ziare.com