„Convergența economică a României rămâne, dincolo de dimensiunea celorlalte evoluții economice, sociale și geopolitice, unul dintre cele mai importante procese de transformare trăite în ultimele decenii. Creșterea veniturilor, extinderea infrastructurii și consolidarea instituțiilor economice au contribuit la îmbunătățirea calității vieții și la crearea unor oportunități mai largi. Totuși, pentru ca acest parcurs să fie sustenabil și ireversibil, este esențial să înțelegem nu doar oportunitățile, ci și vulnerabilitățile inerente economiilor emergente.
Ciclurile economice din economiile emergente au particularități semnificativ diferite față de cele din economiile mature (Aguiar și Gopinath, 2004). Prezența unor deficite externe mari și persistente în cazul acestora reflectă o dependență accentuată de finanțarea externă, ceea ce le face mult mai vulnerabile la eventuale șocuri internaționale și retrageri bruște de capital. În astfel de situații, riscul unei crize financiare este amplificat, întrucât țările trebuie să-și refinanțeze datoriile în condiții de incertitudine sporită. Totodată, ajustările necesare pentru corectarea dezechilibrelor externe pot fi dureroase atât pentru economie, cât și pentru societate. În plus, după cum remarcă Aguiar și Gopinath, o perioadă favorabilă a ciclului economic global, împreună cu procese de tip „catching-up”, nu garantează o dezvoltare sustenabilă pe termen lung. Mai mult, în cazul unor rate ridicate de creștere economică, este crucial ca acestea să nu fie însoțite de dezechilibre externe semnificative, deoarece combinația dintre creștere rapidă și deficit mare al contului curent poate genera, ulterior, ajustări economice și sociale dureroase.
Când discutăm despre dezvoltarea unor economii, trebuie să distingem diferite circumstanțe în care acest proces de dezvoltare se realizează. Pe de o parte, avem economii emergente care se dezvoltă în cadrul unei uniuni economice, așa cum este cazul unor țări din Europa Centrală și de Est, care au aderat la blocul comunitar. Aceste economii sunt considerate a fi mici/medii, deschise și vulnerabile financiar. Pe de altă parte, există exemplul “tigrilor asiatici” – Coreea de Sud, Thailanda sau Indonezia –, economii mici/medii deschise și vulnerabile financiar, care în anii ’80–’90 au înregistrat creșteri economice accelerate, susținute de investiții masive și exporturi dinamice, fără a face parte dintr-o uniune economică. De exemplu, țările din grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) sunt în general considerate economii emergente, dar cu diferențe între ele de dimensiune, dinamică și context. Însă China, a doua economie a lumii, are un PIB mai mare decât multe economii avansate, precum cele din grupul G7. Nu în ultimul rând, țări pe care astăzi le considerăm a fi avansate, la un moment au fost emergente sau în curs de dezvoltare. Exemple în acest sens ar putea fi Japonia sau Germania, care, după cel de-al Doilea Război Mondial, au cunoscut procese de dezvoltare majoră, însoțite de rate importante de creștere economică”.
Întreaga declarație-AICI.
